Academia Navală: oportunități pentru o carieră de succes în MApN, MAI, SRI și SIE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Academia Navală: oportunități pentru o carieră de succes în MApN, MAI, SRI și SIE

• Academia Navală „Mircea cel Bătrân” scoate la concurs zeci de locuri la specializările: Navigație, Hidrografie și Echipamente Navale, Navigație, Hidrografie și Echipamente Navale (în limba engleză), Electromecanică Navală, Electromecanică, Arhitectură navală și Inginerie și management naval și portuar • concursul se va desfășura pe 8 iulie, la Constanța (concomitent cu toate celelalte instituții militare de învățământ superior)

 

Absolvenții de licee, colegii sau colegii militare care vor să urmeze o carieră de succes în Ministerul Apărării Naționale (MApN), Ministerul Afecerilor Interne (MAI) Serviciul Român de Informații (SRI) sau Serviciul de Informații Externe (SIE) sunt așteptați să se înscrie la una din cele șase specializări ale Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Constanța - Secția Militară.  

La specializarea Navigație, Hidrografie și Echipamente Navale sunt scoase la concurs 20 de locuri, la Navigație, Hidrografie și Echipamente Navale (în limba engleză) sunt 16 locuri, la Electromecanică Navală sunt 20 de locuri, la Electromecanică, 23 de locuri, la Arhitectură navală (studiile se vor derula la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați) sunt 4 locuri, iar la Inginerie și management naval și portuar, 7 locuri.

Depunerea dosarelor pentru admiterea la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” se face în perioada 23 iunie - 6 iulie, iar concursul de admitere se va desfășura pe data de 8 iulie 2025, între orele 10:00 - 13:00 (concomitent la toate instituțiile militare de învățământ superior). Demn de precizat este faptul că, după etapele de recrutare și selecție, în funcție de rezultatul selecției, candidații pot opta pentru o singură instituție militară de învățământ superior. Totodată, anul acesta, instituțiile militare de învățământ superior organizează o singură sesiune de admitere, aceea din iulie 2025. Candidații recrutați și selecționați se pot înscrie la concursul de admitere doar la un singur beneficiar (MApN sau MAI, sau SIE, sau SRI). O condiție necesară înscrierii la concursul de admitere este dovada deținerii unui certificat care atestă nivelul de competență lingvistică pentru limba engleză, echivalent nivelului B2 din Cadrul european comun de referință pentru limbi străine, obținut în urma susținerii probei de evaluare a examenului național de bacalaureat sau la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice. 

Nu în ultimul rând, la toate instituțiile militare de învățământ superior proba de concurs pentru admitere este reprezentată de un test de verificare a cunoștințelor la disciplinele Matematică (9 itemi, pondere 50%), Informatică (9 itemi, pondere 30%) și Fizică (9 itemi, pondere 20%). Pentru mai multe informații despre criteriile de admitere, consultați site-ul anmb.ro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro