Atenţie mare la produsele de post pe care le consumaţi în această perioadă! Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Brăila a verificat, în ultimele zile, mai mulţi agenţi economici care comercializau astfel de produse, iar neregulile găsite au dus la aplicarea unor amenzi ce totalizează peste 1,5 miliarde de lei vechi. Astfel, au fost controlaţi 37 de operatori economici care vând alimente specifice sărbătorilor de iarnă, precum şi produse de post. Din cauza neregulilor constatate, au fost aplicate 24 amenzi contravenţionale, în valoare de 166.800 lei noi, şi 30 de avertismente. Au fost găsite la comercializare produse cu termen de valabilitate depăşit. Cele mai multe nereguli au constat, însă, în etichetarea necorespunzătoare a mărfii, cum ar fi lipsa traducerii în limba română, neînscrierea termenului de valabilitate, lipsa menţionării producătorului/distribuitorului, stării termice sau condiţiilor de păstrare. De asemenea, unele produse nu erau păstrate în condiţiile înscrise de producător pe ambalaj, iar altele aveau afişate preţurile într-o formă neclară, echivocă.