• luni, în numai câteva ore, polițiștii au legitimat 112 persoane, au controlat 81 de autovehicule și au efectuat 77 de testări cu aparatele din dotare • au fost aplicate 24 de sancțiuni, în valoare de 5.467 lei, dintre care 12 pentru viteză, șase pentru abaterile bicicliștilor, iar cinci pentru indisciplină pietonală
Polițiștii au fost, din nou, pe urmele șoferilor, bicicliștilor și pietonilor, în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere și disciplinarea participanților la trafic. Aproape 80 de conducători auto și bicicliști au suflat în etilotest sau drugtest.
În prima zi a săptămânii, în intervalul orar 14:00-21:00, polițiștii Biroului Rutier Brăila și ai Secției 1 și 2 Poliție Rurală Brăila au desfășurat o acțiune în sistem integrat, în conformitate cu Planul Național de măsuri “Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”. Scopul acțiunii a fost prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere în mediul rural și urban, precum și verificarea respectării regulilor de circulație de către participanții la trafic. ”Polițiștii au legitimat 112 persoane, au controlat 81 de autovehicule și au efectuat 77 de testări cu aparatele din dotare. În cazul celor care au ales să încalce normele legale, polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, conform prevederilor O.U.G. 195/2002, în valoare de 5.467 lei, dintre care 12 pentru viteză, 6 pentru abaterile bicicliștilor, două pentru opriri/staționări neregulamentare, iar 5 pentru indisciplină pietonală și restul pentru alte abateri”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Pentru menținerea siguranței rutiere, un șofer a rămas fără permis de conducere, pentru nerespectarea culorii semaforului electric. Chiar dacă arăta roșu, asta nu a contat pentru cel aflat la volan, care și-a continuat drumul fără a se gândi la riscuri.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, trei certificate de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Inspectoratul de Poliție Județean Brăila va continua astfel de acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor.