Potrivit poliţiştilor, în ziua de 2 noiembrie, judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au desfăşurat activităţi specifice şi i-au depistat pe brăilenii în vârstă de 19 ani, 16 ani şi 18 ani. Cei trei sunt suspectaţi de comiterea unui număr de patru furturi din societăţi comerciale, cinci furturi din autovehicule şi un furt din locuinţă, fapte comise în perioada 21 iunie - 30 noiembrie. Prejudiciul total cauzat este de 6.000 lei, fiind recuperat parţial.
În ziua de 6 decembrie, tânărul de 19 ani a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi prezentat Judecătoriei Brăila, care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 de zile, fiind introdus în Arestul IPJ Brăila. "Cercetările continuă cu ceilalţi doi în stare de libertate, faţă de aceştia reţinându-se că au săvârşit doar câte o infracţiune de furt calificat", precizează Biroul de Presă al Poliţiei brăilene.