Atacatorul barmaniţei din "Imperial Club" va fi cercetat pentru tentativă la omor deosebit de grav | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Atacatorul barmaniţei din "Imperial Club" va fi cercetat pentru tentativă la omor deosebit de grav

* în acelaşi timp, pe numele atacatorului s-a mai deschis încă un dosar, de această dată pentru furt din locuinţă * din primele cercetări a rezultat că în perioada 20 martie - 1 aprilie, minorul a furat din curtea unui imobil două unelte electrice în valoare de 6.000 de lei

Minorul care în urmă cu câteva zile a înjunghiat o barmaniţă din Brăila este acum cercetat pentru tentativă la omor deosebit de grav. Deşi, iniţial, fapta minorului în vârstă de 16 ani fusese încadrată la tentativă de tâlhărie şi port ilegal de armă albă, ieri, la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braila, dosarul a fost înaintat spre analiză acestei instituţii. În urma coroborării şi analizării tuturor probelor din dosar, privind împrejurările comiterii faptei, urmarea produsă şi mecanismul de producere a leziunilor, s-a concluzionat că inculpatul a săvârşit infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, schimbându-se încadrarea juridica a faptei în acest sens.
În cauză s-a propus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Reamintim că în seara zilei de 31 martie, Daniel P., înarmat cu un cuţit pe care îl luase anterior de la domiciliul unui brăilean, în baza unei înţelegeri prealabile cu Florin P., de 13 ani, şi în baza unui plan stabilit de comun acord, a pătruns într-un bar de pe strada Piaţa Poporului. Iniţial, cei doi au stat o perioadă în bar, consumând câte ceva, observând faptul că fata este singură. La un moment dat, aşa cum se observă pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere din bar, cei doi pleacă din local, iar tânăra se apucă să aranjeze marfa în vitrina frigorifică. Fiind cu spatele la intrare, nu observă când cei doi revin, iar unul dintre ei îşi ia avânt şi îi înfige un cuţit în spate. Surprinsă, fata alunecă şi cade, iar cei doi se sperie şi fug, atacatorul ţinând încă cuţitul în mână. Anchetatorii au stabilit că minorul de 16 ani a fost cel care a înjunghiat-o pe barmaniţa Valentina F., în vârstă de de 22 de ani, în scopul de a-i sustrage încasările din ziua respectivă. Partea vătămată a necesitat o intervenţie chirurgicală şi a suferit leziuni ce necesită 23-25 de zile de îngrijiri medicale. Facem precizarea că tânărul nu este la prima încălcare a legii, acesta fiind sancţionat administrativ în trecut pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat. În ceea ce îl priveşte pe minorul de 13 ani, acesta este cercetat în stare de libertate.
Cariera de infractor a lui Daniel P. nu se limitează numai la furtul mai vechi şi la tentativa recentă de omor, poliţiştii reuşind să îi mai probeze acestuia încă un furt din locuinţă. Mai clar, în perioada 20 martie - 1 aprilie, minorul a pătruns prin escaladarea gardului în curtea unui imobil în construcţie, de pe str. Apollo, de unde a furat două unelte electrice în valoare totală de 6.000 de lei. Băiatul cunoştea bine imobilul pentru că ajutase la construirea lui. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi sunt continuate cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro