Bătăuşele Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bătăuşele Brăilei

• nu numai bărbaţii pot deveni agresivi, ci şi femeile • o dovedesc cifrele furnizate de Poliţia Brăila: 137 de femei cercetate în dosare penale în rol de agresoare  • cele mai multe şi-au manifestat violenţa faţă de propriii soţi, dar nici copiii, nurorile, soacrele sau cumnatele nu au scăpat de mâna lor lungă  • de la apariţia ordinului provizoriu de protecţie, la Brăila au fost emise 60 de interdicţii în cazul violenţei în familie, 5 dintre ele fiind pe numele unor femei agresive • deşi puţine, totuşi, de-a lungul anilor, s-au înregistrat şi cazuri când brăilencele s-au transformat în “călăii” propriilor soţi

 

Numărul faptelor de violenţă domestică e în continuă creştere, confirmă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Din analiza datelor existente, precizează reprezentanţii instituţiei, rezultă că acest gen de infracţiuni înregistrează un trend ascendent, creşterea putând fi pusă însă şi pe seama faptului că din ce în ce mai multe victime aleg să sesizeze poliţia atunci când au de suferit de pe urma unor agresiuni. Violenţele fizice şi ameninţările care au loc între membrii unei familii pornesc de cele mai multe ori pe fondul consumului de alcool, explică reprezentanţii Poliţiei Române, dar şi din pricina lipsurilor materiale şi a nivelului de stres cotidian din ce ce în ce mai intens.

Evident, când spui violenţă în familie, te gândeşti în primul rând la victime care, de regulă, sunt femei torturate de soţi sau fii agresivi. Ei bine, nu numai femeile cad victime acestui tip de violenţă. La Brăila, de exemplu, mai multe “doamne” au rupt barierele şi şi-au dovedit “bărbăţia”, demonstrând că a fi femeie nu înseamnă neapărat că faci parte din “sexul slab”.  Ba chiar, unele au exagerat cu “demonstraţia”. O confirmă tot statisticile, care arată că în România şi numărul femeilor care îşi agresează verbal ori fizic partenerul sau membrii familiei a crescut în ultimii în ani. În urma studiilor efectuate, psihologii au ajuns la concluzia că, deşi stereotipic bărbaţii sunt cei care domină şi controlează, şi femeile simt nevoia de putere, în unele cazuri, când factorul declanşator e intens, ele putând fi chiar mai agresive ca bărbaţii.

 

137 de “doamne prea temperamentale”

Pentru a atrage atenţia asupra acestui lucru, de exemplu, de sărbătoarea iubirii, la o postare ce a avut ca mesaj principal încurajarea femeiilor agresate: “Femeie, tu care ai îndurat în taină «bătaie din iubire», astăzi este despre tine! Nu eşti singură, nu eşti a nimănui (...) fă-ţi curaj şi anunţă-ne! Violenţa domestică nu are nicio justificare!”, mai în glumă, mai în serios, poliţiştii au completat şi cu un PS: “Şi bărbaţii sunt asupriţi uneori. Două dintre cele 679 de ordine de protecţie provizorii care au fost emise de poliţişti au fost pe numele unor doamne, reclamate a fi prea temperamentale. Noi venim în sprijinul tuturor celor care ne solicită ajutorul! Femei şi bărbaţi deopotrivă”.

Evident, nu vorbim de un fenomen, conform cifrelor, 80% din victimele violenţei în familie sunt încă femeile şi peste 90% dintre agresori sunt bărbaţii. Dar, aşa cum arată studiile psihologice, animate de sentimente puternice de răzbunare, duşmănie, animozitate, unele femei ajung să se comporte în moduri distructive, transformându-se în adevărate pericole pentru ele însele, dar şi pentru cei din jur.

Curioşi, redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” au solicitat Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila o statistică a cazurilor în care în rol de agresor au fost femei şi astfel am aflat că, la momentul de faţă, în evidenţele IPJ figurează 137 de femei cercetate în dosare penale pentru săvârşirea de infracţiuni comise cu violenţă. Bineînţeles, cifra nu include brăilencele condamnate deja.

 

Ordine de protecţie: 5 din 60

Pe 28 decembrie 2018, a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 146 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică de către poliţişti. Mai exact, noul text de lege prevede că oamenii legii pot emite ordine de protecţie provizorii, pe loc, atunci când sunt solicitaţi la cazuri de violenţă în familie, după ce au completat, în prealabil, un formular care să ateste necesitatea ordinului. Victima agresiunii trebuie să răspundă la câteva întrebări ale poliţiştilor, iar în funcţie de răspunsurile date, agresorul este îndepărtat din locuinţă, chiar dacă proprietatea este pe numele lui, şi primeşte interdicţie de a se apropia de victimă pentru o anumită perioadă de timp. În paralel, se deschide dosar penal, iar cazul ajunge şi în faţa instanţei de judecată. De când a intrat în vigoare, adică din ultimele zile ale anului trecut, şi până în prezent, poliţiştii brăileni au emis 60 de astfel de ordine de protecţie provizorii. Dintre acestea, 5 au fost emise pentru persoane agresoare de sex feminin.

Cea care a “inaugurat” ordinul de protecţie provizoriu a fost o soacră bătăuşă, alături de fiica şi fiul ei. Victima a fost tot o femeie, şi anume nora. Pe 2 ianuarie, o brăileancă de 30 de ani a sunat la 112 şi a anunţat poliţiştii că, după un schimb de cuvinte mai dure între ea şi soţ, acesta din urmă voind să o alunge din casă, a fost bătută de soacra şi cumnata ei, venite ca “efective suplimentare” în spirjinul bărbatului. Poliţiştii au emis în acest caz trei ordine de protecţie provizorii: pe numele soţului, al cumnatei şi al soacrei. Ba chiar bărbatul a fost îndepărtat temporar din locuinţă. Totodată, a fost deschis dosar penal pentru violenţă în familie.

O altă “amazoană” au întâlnit poliţiştii Secţiei 2 de Poliţie Rurală în comuna Gropeni. Pe 13 ianuarie, puţin trecut de miezul nopţii, un bărbat de 46 de ani a sunat la 112, anunţând că a fost agresat de concubina sa, în vârstă de 38 de ani. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cei doi au băut alcool împreună, iar la un moment dat au apărut inevitabilele discuţii în contradictoriu. Femeia a pus mâna pe cuţit şi i-a arătat “cine are dreptate întotdeauna”. Potrivit IPJ, aceasta l-ar fi înjunghiat pe concubin în zona stângă a abdomenului. Bărbatul a fost dus imediat la spital pentru a fi îngrijit de medici, în timp ce agresoarea a ajuns la sediul Postului de Poliţie Comunal Chiscani pentru audieri. Bineînţeles, pe numele ei a fost emis şi un ordin de protecţie provizoriu. În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

 

Mame bătăuşe. Soţii criminale

Celelalte două cazuri unde s-au emis ordine de protecţie provizorii vizează mame bătăuşe. Unul dintre cazuri s-a petrecut pe 17 ianuarie, când un bărbat din Muchea a sesizat poliţiştilor că fiica sa, în vârstă de 14 de ani, a fost agresată de mama sa, în vârstă de 40 de ani. Pe lângă ordinul de protecţie provizoriu, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru violenţă în familie. În cel de-al doilea caz, petrecut pe 15 februarie, o mamă s-a ales cu ordin de protecţie provizoriu pentru 5 zile, după ce şi-ar fi bătut fiica de 20 de ani cu coada măturii peste picioare. Poliţiştii au fost chemaţi, prin 112, de către tânără şi le-a povestit ceea ce a păţit. În prezent, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

Derulând timpul, în 2017 identificăm o altă soacră, de data aceasta pe post de victimă, bătută de nurorile sale. Este vorba despre o femeie de 58 de ani, din localitatea Viziru, care s-a trezit luată la bătaie de cele două nurori. Victima a mers la poliţie şi a anunţat incidentul, arătând şi un certificat medico-legal. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru violenţă în familie.

Din păcate, la Brăila au fost şi cazuri când femeile s-au transformat în criminali. Cel mai recent exemplu este cel al Mariei din Chiscani, o femeie trecută de 60 de ani, şi care ajunsese să se bată cu soţul pentru băutură, potrivit anchetatorilor. În 2015, chiar în ziua de Crăciun, Maria şi-a omorât soţul cu cruzime, fără motiv, după 42 de ani de căsnicie. Apoi s-a culcat fără remuşcări. A doua zi, aceasta a mutat cadavrul, l-a dezbrăcat de la brâu în jos şi a şters urmele de sânge, doar-doar o scăpa de puşcărie. A chemat chiar şi vecinii, să-l jelească pe bărbat. Anchetatorii au strâns probe şi au pus-o sub acuzare pe Maria pentru omor. Ulterior, a fost arestată şi trimisă în judecată.

O altă femeie s-a transformat în călăul soţului, după ce a consumat alcool, în 2010. La vremea aceea, agresoarea avea 57 de ani. Ea trăia cu soţul într-o locuinţă din Făurei. Într-o seară, s-au pus pe băut amândoi, iar la un moment dat au început să se certe. N-a durat până când Sanda a pus mâna pe cuţit şi a lovit cu sete. Bărbatul a murit din cauza unei hemoragii interne puternice. Iniţial, agresoarea nu a recunoscut nimic în faţa anchetatorilor, pentru că...nu-şi mai aducea aminte cele întâmplate, din cauza cantităţii mari de alcool consumate. Vecinii au povestit, la vremea respectivă, că au văzut-o pe Sanda ieşind în stradă şi ţipând că “ţiganii i-au ucis soţul”. Ulterior, femeia şi-a recunoscut fapta şi a fost condamnată la 10 de închisoare pentru omor calificat. Apropiaţii au mai povestit că, atunci când se îmbătau amândoi, deveneau agresivi unul cu celălalt.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro