Bătrână moartă îngheţată, devorată de şobolani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bătrână moartă îngheţată, devorată de şobolani

Cadavrul unei femei de 63 de ani, descoperit la aproape o lună de la deces, în locuinţa sa din municipiu, a fost parţial devorat de şobolani. Bătrâna moartă a fost găsită vineri seara de o rudă, într-o casă de pe Strada Unirii, unde femeia locuia singură, în condiţii mizere de mai mulţi ani, deşi avea domiciliul stabil în comuna Gropeni, judeţul Brăila. Deoarece Stana P. nu mai fusese văzută de nimeni de pe 7 ianuarie, nepoata sa a insistat să afle ce i s-a întâmplat, iar ceea ce a găsit a îngrozit-o. Toată faţa femeii fusese devorată de şobolanii care colcăiau printre mormanele de lucruri adunate ca într-un container de gunoi, astfel că din ea nu au mai rămas decât oasele craniene. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor decesului. Medicii legişti au constatat că femeia a murit practic îngheţată. "Acesta este al treilea caz de persoană decedată prin refrigerare, de la începutul acestui an, după paznicul din Insula Mare şi un tânăr găsit îngheţat în judeţ", ne-a precizat dr. Gina Ilie, şeful SML Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro