Mergi la conţinutul principal

Bacalaureat 2024. Nuvela, eseul ce a ”picat” anul acesta la proba de Limba română

• proba scrisă la Limba și literatura română a avut loc ieri în cele șapte centre de examen din Brăila • pentru elevii de la profilul real, eseul a constat în prezentarea particularităților unei nuvele studiate, în timp ce elevii de la uman au avut de caracterizat un personaj dintr-o nuvelă studiată

 

Probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, au început ieri cu Limba și literatura română! Peste 1.650 de absolvenți de liceu au fost așteptați în cele șapte centre de examen organizate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila. Este vorba despre centrele de la Colegiul Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci”, Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu”, Colegiul Național ”Nicolae Iorga”, Colegiul Național Pedagogic ”D. P. Perpessicius”, Colegiul Tehnic ”Costin D. Nenițescu”, Liceul de Program Sportiv și Liceul Teoretic ”P. Cerna”. Din totalul candidaților așteptați la probă, potrivit ISJ Brăila, 1.646 de elevi au fost prezenți și 14 absenți.

Proba la Limba și literatura română a început la ora 9:00, iar absolvenții de liceu au avut la dispoziție trei ore pentru a rezolva cerințele. Primele două subiecte au fost identice atât la profilul real, cât și la uman, singura diferență între examene fiind ultimul subiect, unde diferă tema eseului. Concret, candidații de la profilul real, filiera tehnologică și vocațională au avut de scris un eseu de minim 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile unei nuvele studiate, în timp ce elevii de la profilul uman și pedagogic au avut de caracterizat un personaj dintr-o nuvelă studiată.

 

Cum li s-au părut subiectele liceenilor

Andrei N.: ”Am crezut până în ultimul moment că o să ne dea poezie. Dar a fost ok și «Moara cu noroc», că am învățat-o. Per total cred că o să iau o notă bună, peste 8”.

Eduard B: ”Subiectele au fost accesibile! «Moara cu noroc» e pe placul meu. M-am pregătit și mă aștept la o notă bună”!

Anca S.: ”Chiar a fost ușor! Nuvela la eseu mi s-a părut mai mult decât accesabilă. Și chiar doream să îmi pice asta sau «Moromeții», erau printre preferatele mele. La română a fost ok, să vedem mai departe. Sper să fie la fel de bine”.

 

Astăzi are loc ”proba de foc”

Examenul de Bacalaureat continuă astăzi cu proba obligatorie a profilului: Matematică pentru profilul real, pedagogic și tehnologic, respectiv Istorie pentru uman și vocațional. Apoi, joi, 4 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcție de filieră, profil și specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie)

Afișarea primelor rezultate (în centrele de examen și online) este programată în data de 8 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen și online). Potrivit reglementărilor în vigoare, rezultatele vor fi afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).

La nivel național, peste 134.000 de candidați (peste 119.000 din promoția curentă și peste 15.000 din seriile anterioare) sunt așteptați să susțină examenul în această sesiune (toate probele sau, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, doar probele nepromovate).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro