Baroane, baron pitic de Tichileşti! Se-aude-n târg că tot dai cu subsemnatul pe la DNA şi le explici procurorilor miracolul prin care firmele tale, baroane, câştigă licitaţie după licitaţie. Poate le povesteşti şi cum ai ajuns şef de partid mituind toţi agaricii ăia de se dau lideri politici şi care te luaseră de prost. N-ai sânge-n tine, baroane, dacă nu le spui cum te-ai transformat, precum broscoiul în prinţ, dintr-un borcănar şef în multimiliardar, fâţâind cereale de colo-colo şi fentând statul când venea vorba să-ţi plăteşti impozitele şi taxele.
Aud că azi îţi vine micul Titulescu în vizită, baroane. Spune-i şi lui cum ţi-ai pus finii şi ţoapele şefi pe la patinoar, la bowling, la fotbal şi prin alte părţi şi cum s-a ales praful de măreţele tale idei. Explică-i şi lui cum de funcţionează perfect, în Brăila, doar firmele unde eşti tu acţionar şi cum toci miliarde după miliarde, aşa încât banii să se întoarcă în buzunarele tale şi în conturile tale din Elveţia. Apoi invită-l la un spectacol de karaoke, baroane. Chiar aşa. Nu ţi se pare ridicol, baroane, ca un om aflat în funcţia ta să o facă pe prezentatorul la o şuşanea care într-o localitate normală n-ar avea ce căuta nici la căminul cultural? Pe ce ne cheltui banii, baron pitic de Tichileşti?
Baroane, te lauzi în stânga şi-n dreapta că o să ne pui funia de gât. Nu m-ar mira să ne calci cu maşina, să ne arunci de la tribuna stadionului ori să sari la gâtul nostru, în plină stradă, cum te-ai înhăţat acum vreun an de gâtul fostului prefect. Ai putea să faci asta, baroane, fiindcă în visele tale murdare crezi că poţi face orice. Tu crezi că poţi face poduri şi aeroporturi, universităţi, ba poate chiar şi-o piramidă, pe faţetele căreia să troneze un basorelief cu chipul tău, baroane. Însă nu poţi, baroane! Fiindcă nu eşti bărbat, chiar dacă tot oraşul ştie că-ţi plac mai mult aşternuturile din Lacu Sărat decât patul de acasă.
