Bicicletă furată din gara Făurei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bicicletă furată din gara Făurei

În dimineaţa zilei de 27 aprilie, la ora 8.00, lucrătorii Postului de Poliţie TF Feteşti, judeţul Ialomiţa, au sesizat poliţiştii de la Făurei despre faptul că au depistat-o, pe peronul gării, pe brăileanca Magdalena M., care deţinea o bicicletă despre care a declarat verbal că a sustras-o din zona Staţiei CFR Făurei. În urma cercetărilor desfăşurate de lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Făurei s-a stabilit că bicicleta a fost sustrasă din holul locuinţei de serviciu a Corneliei M., situată în clădirea staţiei CFR şi că vehiculul aparţine fratelui acesteia. În cauză s-a întocmit dosar penal, prejudiciul fiind recuperat şi înapoiat proprietarului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro