Brăila, o dovadă a rablagitului sistem politic românesc

Teoretic, contractul social e un acord mutual între Individ şi Guvernare, prin care ambii actori sociali se angajează, printr-un set de reguli şi responsabilităţi, să se protejeze reciproc în faţa oricărei forme de violenţă venită din afară sau din interior. În registrul practicii, contractul social poate fi tradus în felul următor: Vreţi să nu fiţi nişte marionete în mâinile politicienilor? Atunci înţelegeţi odată că voi, ca indivizi, nu puteţi influenţa în niciun fel procesul decizional dacă voi, ca indivizi, nu pricepeţi că a trăi în democraţie înseamnă şi a trăi într-o comunitate politică. Deoarece comunitatea politică este una dintre cele mai eficace arme de luptă împotriva prădătorilor politici. Veţi zice că aceasta nu este decât o reverie republicană, însă principalul motiv pentru care, de pildă, democraţia de tip american e atât de eficientă, îl reprezintă faptul că filosofia ei publică se bazează pe o "policy" - mai exact, pe o conlucrare politică între oameni şi grupuri. I se pot reproşa multe acestui model de democraţie, însă nu i se poate pune la îndoială regimul politic, care şi-a câştigat prestigiul (şi, evident, duşmanii) prin faptul că atât cetăţenii, cât şi statul au conlucrat în cadrul unei comunităţi politice. N-o spun eu, ci a spus-o cândva un munte de filosof politic pe nume Raymond Aron. Desigur, este absurd să facem o paralelă între Statele Unite şi România, însă există o sumedenie de "componente" din procesul de guvernare democratic american la care merită să tragem cu ochiul şi, poate, să facem un "copy/ paste". În fine...

Pătrunzând în noaptea românească, ce descoperim în absenţa comunităţii politice? A) La nivel politic: jaf nemascat sub măreţia cerului; B) La nivel electoral: confuzie cât vezi cu ochii sub măreţia cerului.
Pătrunzând în noaptea brăileană, descoperim că pentru a ne dumiri cu privire la modul rablagit al României de a funcţiona ca sistem politic, nu trebuie să batem în lung şi-n lat Europa, angajându-ne într-o aventură comparatistică, ci putem observa totul din puţul politic local, căci Brăila, ca multe alte oraşe din România, reprezintă un caz axiomatic al unei "arte" de a schilodi atât semnificaţia democraţiei, cât şi relevanţa capitalismului.

Primul argument este legat de statutul de oraş ferecat al Brăilei: felul pesediştilor de a face "administraţie" la Brăila, pârjolind iniţiativele private prin aleşii locali, nu este o practică capitalistă, ci o specie de afacere de extracţie nomenklaturistă, ce nu produce progres economic, ci doar avantaje personale. Deoarece atâta timp cât o gaşcă politică deţine controlul absolut asupra resurselor, punând perna pe faţă mediului privat, motorul economic se menţine doar la limita falimentului, mergând doar în hopuri, agonal, gutural. Din nou, n-o spun eu, ci este o lege economică care şi-a produs de nenumărate ori efectul dezastruos în istorie. Al doilea argument îl vizează pe alegător: majoritar vorbind, electoratul brăilean (şi aici avem de-a face, oarecum, cu un specific al zonelor de Sud, Sud-Est şi Est) trăieşte fenomenul politic ca pe o stare de vid şi, ca urmare directă, trăieşte şi în sânul comunităţii tot ca într-o stare de vid. S-a scris mult despre aceste stări de vid şi mai toţi cei care au scris, au ajuns, într-un fel sau altul, la o concluzie similară: unde dictează starea de vid, forţele extremiste sunt la mare căutare, căci fiind captiv într-o stare de vid, alegătorul, năucit de propriu-i surmenaj cetăţenesc, consideră că doar limbajul violent şi promisiunea violentă îi pot garanta speranţa la un trai decent. În fine, fenomenul e prea complex pentru a fi epuizat într-un editorial.

De aceea, atât mai am de adăugat: până când nu vom învăţa să punem presiune pe mediul politic pentru elaborarea unui nou contract social, vom fi ca şi până acum: "purtătorii de cuvânt" ai unei depresii naţionale.

P.S.: Ştiţi unde se află germenii ideii de comunitate politică? Trataţi cu mai multă atenţie şi seriozitate reorganizarea administrativ-teritorială şi veţi afla...