De fapt, nu mă interesează cum se rezolvă problema şi care e metoda adoptată. N-ar trebui să intereseze nici care e dorinţa mea, a ta sau a altuia în această privinţă. Tot ceea ce trebuie făcut şi ceea ce trebuie să-i intereseze de fapt pe cei care au la îndemână reglementarea cadrului legal este un lucru simplu: să ne scape de câinii de pe străzi. Nu ştiu cum, dar cât mai repede şi mai eficient. Pentru că - şi am mai spus-o - este de-a dreptul revoltător ca în anul 2011 să fim invadaţi de câini. Nu este normal, nu este de înţeles şi cu atât mai mult de acceptat. Nu trăim în Evul Mediu, ca să împărţim străzile cu animale. Aşa cum nu se acceptă lupi pe stradă, aşa cum nu am trăi cu şacali printre blocuri, aşa cum nu putem ţine urşi la scara blocului, nu putem ţine nici câini.
Dacă parte din românii care locuiesc la bloc mai au încă apucăturile din perioada în care locuiau la ţară şi ţineau un câine în bătătură căruia să-i arunce o ciosvârtă ca să aibă ce roade, asta nu înseamnă că sunt iubitori de animale şi nici că restul cetăţenilor trebuie să suporte asta, pentru a nu fi catalogaţi drept ucigaşi de animale. A iubi un animal este una, a lăsa zeci de mii de câini pe străzile unui oraş este cu totul alta. A fi iubitor de animale este una, a pune haitele de câini deasupra oamenilor, a civilizaţiei şi a normalităţii este altceva. Şi cred că în loc să ne consumăm energia în a cataloga oamenii în iubitori şi neiubitori de animale, cel mai important lucru care trebuie determinat este altul: încercăm să intrăm în normalitate (măcar la acest capitol) sau continuăm să trăim în sălbăticie?
