Căruţă izbită de o maşină, din cauza gropilor de pe şosea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Căruţă izbită de o maşină, din cauza gropilor de pe şosea

Încercând să evite gropile de pe şosea, un şofer constănţean, care circula pe «Drumul Mării», a izbit o căruţă de pe contrasens. În urma impactului, un pasager din căruţă a fost rănit grav.
Evenimentul rutier s-a produs în noaptea de luni spre marţi, la ora 2.00, în timp ce Cosmin G. (29 de ani), din municipiul Constanţa, se afla în trafic pe DJ 211A, în afara localităţii Viziru, la volanul unui autoturism "Renault". Şoferul a sesizat la poliţie, apelând numărul 112, despre faptul că a fost implicat într-un accident rutier, fiind rănită o persoană. Echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului s-a deplasat la locul evenimentului şi a efectuat primele cercetări. "S-a stabilit că tânărul apelant, în timp ce conducea autoturismul, pe sectorul de drum menţionat, a evitat unele gropi din carosabil, moment în care a acroşat un atelaj hipo, care circula din sens opus", a precizat scms. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a lui Gheorghe V. (47 de ani), din comuna Viziru, pasager în căruţă, care era condusă de către fiul lui, în vârstă de 17 ani.
Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru a-i fi acordate îngrijirile medicale necesare şi a rămas internată. Bărbatul de 47 de ani a fost diagnosticat de medici cu fracturi costale multiple, perete toracic lateral stâng post-traumatic. Atât şoferul, cât şi căruţaşul, au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. După efectuarea cercetării la locul accidentului, poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro