Două TIR-uri, dintre care unul încărcat cu fosfat de amoniu, s-au ciocnit ieri, pe Drumul Mării, între localităţile Viziru şi Cuza Vodă, circulaţia rutieră fiind blocată mai multe ore. Din cauza ceţii, unul dintre TIR-uri, condus de un cetăţean bulgar, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de celălalt autotren. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, un autoturism care oprise văzând cele două TIR-uri în mijlocul şoselei, a fost izbit din spate de un autocar condus de un cetăţean turc. În zonă s-a produs un adevărat carambol, însă nu s-au produs decât pagube materiale, iar încărcătura din TIR nu a prezentat niciun pericol, mai ales că autotrenurile nu s-au răsturnat.
Potrivit poliţiştilor, ieri dimineaţă, un TIR condus de Georgiev V. (46 de ani), cetăţean bulgar, venea dinspre localitatea brăileană Viziru îndreptându-se către Cuza Vodă, comuna Stăncuţa. La un moment dat, şoferul a intrat în depăşirea unor maşini staţionate, ajungând pe contrasens, însă, din cauza ceţii, nu a mai văzut că din faţă venea un alt TIR. Şoferul bulgar a intrat în coliziune cu celălalt autotren, condus de buzoianul Constantin P. (36 de ani), care nu a mai putut evita impactul. În spatele TIR-ului de Bulgaria circula un autoturism Volswagen, condus de George A. (24 de ani), din Galaţi, care a oprit văzând accidentul. Un autocar care venea în urma sa, tot dinspre Viziru, condus de cetăţeanul turc Hahan C. (59 de ani) nu a observat că gălăţeanul a oprit şi a intrat în autoturism, aruncându-l într-un şanţ. La faţa locului a fost solicitat serviciul de descarcerare al ISU Brăila, precum şi un echipaj al Ambulanţei. În final, s-a constat că cei implicaţi în accident nu au fost răniţi, fiind înregistrate doar pagube materiale. Totuşi, după cum spun poliţiştii, traficul în zonă a fost blocat mai multe ore, circulaţia fiind deviată pe altă rută. În zonă nu au fost scurgeri de combustibil, iar încărcătura din TIR nu s-a răsturnat, astfel că nu a fost niciun pericol.