Ce-şi doresc românii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ce-şi doresc românii

Cică autorităţile nu vor samsari, dar sunt primele care nu fac nimic şi-i cocoloşesc! Cică vrem transport în comun civilizat, dar suntem primii care ne înghesuim ca sardelele în maxi-taxiuri dubioase şi nesigure! Cică ne-am săturat de politicienii de ieri şi de azi, dar suntem primii care-i votăm cu două mâini pe cei mai guralivi şi găunoşi dintre ei! Cică vrem limbaj civilizat, dar suntem primii care le facem audienţă celor mai scabroase emisiuni de televiziune! Cică nu ne plac manelele, dar suntem primii care dau din buric pe muzica asta la petreceri! Cică suntem săraci, dar suntem primii la fuga de muncă! Cică... cică şi iar cică... Mulţi ipocriţi şi muuuuuultă ipocrizie în ţara asta! În realitate, tot ce ţine de civilizat/civilizaţie le displace profund multor români, în funcţie de propriul interes. De exemplu, dacă brăileanul locuieşte la un bloc în faţa căruia spaţiile de parcare sunt ocupate de maşini fără plăcuţe de înmatriculare, tună şi fulgeră împotriva samsarilor de maşini. Dacă brăileanul este el însuşi un speculant care trage-n piept statul şi cetăţenii, le ia apărarea samsarilor că cică îşi vând bunul propriu, nu că fac comerţ cu câte şapte maşini deodată. S-a văzut foarte clar această "diversitate" de opinii din comentariile postate pe site-ul obiectivbr.ro la articolul "Paradisul samsarilor"! Comentatori cu state vechi, fireşte sub protecţia unui nickname, au sărit ca arşi de mila samsarilor, uitând că alţi concetăţeni plătesc la Primărie pentru a-şi parca legal autoturismul în faţa blocului, uitând că tot din cauza altor samsari ţăranii n-au loc în pieţe şi preţurile sunt cum sunt, uitând că din cauza speculanţilor din toate domeniile de activitate, economia la negru înfloreşte, iar restul cetăţenilor, proştii care-şi plătesc impozitele, trebuie să suporte taxe din ce în ce mai mari pentru că nu sunt bani la buget. Stau şi mă-ntreb, astfel de oameni, cu asemenea "judecăţi de valoare", ce ţară ar merita? Ţara lui Papură-Vodă!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro