CE va iniţia procedura de infringement împotriva României | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CE va iniţia procedura de infringement împotriva României

"Probabil România va face un calendar de renunţare la tarifele de reglementare pentru consumatorii casnici. Bănuiam că se va întâmpla aşa, probabil că toate ţările europene au primit aceste atenţionări, întrucât, în afară de Anglia, toate ţările au tarife reglementate", a spus directorul ANRE.

Maria Mânicuţă a mai spus că, dacă în cursul zilei de joi, vor sosi la Ministerul Economiei aceste atenţionări, atunci la Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) vor ajunge mai târziu.

"Nu a fost declanşată procedura de infringement, sunt doar nişte atenţionări", a precizat aceasta.

De asemenea, secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei, Tudor Şerban, prezent la eveniment, a spus că va vedea în ce măsură este ministerul implicat în aceste atenţionări şi că va da un răspuns.

"Din câte ştiu eu, sunt patru atenţionări, dintre care două se referă la reglementator şi celelalte două la societăţile noastre. Vom da un răspuns în măsura în care vom avea argumente", a menţionat Tudor Şerban.

Potrivit unor surse comunitare citate miercuri de corespondentul Radio România Actualităţi la Bruxelles, Comisia Europeană pregăteşte deschiderea mai multor proceduri de încălcare a legislaţiei europene (infringement) împotriva României. Patru dintre aceste proceduri se referă la piaţa energiei şi gazului.

Astfel, România nu ar fi implementat două directive din 2003 referitoare la preţurile reglementate pentru gaz şi energie electrică. De asemenea, alte două regulamente, unul din 2003 şi altul din 2005, au fost încălcate, România fiind acuzată de lipsă de transparenţă în comunicarea de informaţii legate de capacităţile de transport şi stocare a gazului şi energiei electrice pe termen lung.

CE cere să se modifice legislaţia taxei auto, care "pare protecţionistă"


De asemena, Comisia Europeană (CE) a solicitat României informaţii în legătură cu legislaţia privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând că actuala legislaţie românească are efecte protecţioniste asupra industriei auto naţionale, a informat joi CE.

Comisia consideră că prevederile legislaţiei româneşti, conform cărora taxa pe poluare se suspendă pentru anumite autovehicule, însă creşte pentru anumite maşini second-hand provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor maşini de ocazie, protejând industria românească a autovehiculelor noi.

Această solicitare a fost transmisă sub forma unei "scrisori de somare", prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzută la articolul 226 din Tratatul CE. Comisia precizează că, dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător în termen de două luni, "poate trece la a doua etapă a procedurii (emiterea unui aviz motivat) şi, în final, poate prezenta cazul în faţa Curţii de Justiţie".

Legislaţia românească în vigoare din februarie 2009 prevede că autovehiculele cu Euro 4 şi cu o capacitate cilindrică de cel mult 2.000 cmc sunt scutite de plata taxei pe poluare în România dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din Uniunea Europeană în perioada 15 decembrie 2008 - 15 decembrie 2009. În schimb, legislaţia românească prevede dublarea nivelului taxelor aplicabile altor autovehicule care fac obiectul acestei taxe, subliniază CE.
Comisia menţionează că a primit un număr foarte mare de plângeri în urma acestor modificări din legislaţia românească.

Bruxelles-ul precizează că sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea maşinilor mai puţin poluante, însă subliniază că trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro