Ce vrea, de fapt, Opoziţia? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ce vrea, de fapt, Opoziţia?

Politicienii migrează de la un partid la altul cam din acelaşi motiv: să asigure "famigliei" un venit, să aibă o funcţie garantată încă 4 ani, să aibă în continuare un trai bun. Cam aşa se explică valul de "dezertări" din PDL, de zilele acestea. În speranţa că USL va câştiga alegerile şi cu convingerea că PDL nu se va mai afla la guvernare din decembrie 2012, tot mai mulţi parlamentari ai Puterii fug în barca cealaltă.
Ce face între timp USL? Capătă tot mai mult curaj şi se gândeşte că şansele ca moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu să treacă de Parlament cresc tot mai mult. Poate nesperat de mult, chiar şi prin prisma USL.
Şi totuşi, ce speră USL că va rezolva prin debarcarea lui Ungureanu? Pare că Opoziţia nici nu s-a gândit serios la această perspectivă. Zice şeful PSD, Victor Ponta, că se doreşte numirea unui guvern cu mandat limitat, până la alegerile din toamnă. Păi, şi Guvernul Ungureanu are mandatul limitat fix până la alegerile din toamnă! Zice Ponta că, dacă i se propune la modul serios să preia funcţia de premier, o va face. Nu, nu i se va propune asta şi, cu siguranţă, nici măcar nu vrea această funcţie acum. Nu cred că există vreun pesedist sau liberal atât de ameţit de gustul puterii, ca să nu zic atât de prost, încât să se mânjească guvernând fix cu câteva luni înainte de alegerile generale. Ce ar putea face Ponta acum, pentru a-şi spori capitalul electoral? Să mărească salariile bugetarilor? Să inaugureze nişte autostrăzi? Sunt singurele aspecte pozitive într-o mare de probleme, aspecte pe care oricum toată lumea ştie că urmează să le rezolve actualul guvern.
Personal, sunt un adept al schimbărilor politice la termen prin vot, mai ales când mai sunt câteva luni până la alegeri. Iar România, oricât de mult ne-ar plăcea sau nu PDL, USL sau ETC, nu este o ţară în care o schimbare bruscă de guvern să nu aibă urmări grave asupra economiei. O economie care atârnă de un fir de aţă, pe care mai degrabă îl ţine guvernatorul BNR decât guvernul. România nu este Olanda, ca să-şi permită incertitudini la nivel guvernamental. Suntem, din păcate, în situaţia în care orice blocaj al mecanismului politic se va răsfrânge tot asupra cetăţeanului. Ce ar însemna câteva luni de incertitudine în privinţa guvernării unei ţări precum România? E simplu şi nu trebuie să fii mare analist pentru asta: cursul se va duce în sus (abia îl ţine BNR sub 4,38 lei/euro acum), dobânzile la care statul trebuie să se împrumute (şi o va face în continuare, că nu are încotro) vor creşte, iar un singur sondaj care să exprime un gram de neîncredere a investitorilor în economia românească va duce rapid, dacă nu la scăderea ratingului de ţară, măcar la un avertisment în acest sens. Iar de aici totul va scăpa de sub control. Şi nu cred că USL vrea ca în noiembrie, când românul va avea de plătit o rată mai mare la bancă doar pentru că unii s-au jucat de-a moţiunea în Parlament, actuala putere să aibă pe cine arunca vina. De aceea, tind să cred că, şi dacă ar putea, Opoziţia nu vrea cu adevărat să dea jos acum Guvernul Ungureanu. Decât în cazul în care ştie deja că până la toamnă USL se va dezintegra oricum.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro