În acest oraş există, în cadrul "organelor de menţinere a ordinii", un veritabil şi aparent eficace cult al filajului de agrement, la nimereală, după cum cade moneda, pe criterii uneori de-a dreptul romantice, care poate duce câteodată la cele mai bizare reţete de depistare a unui infractor. Să exemplific: acum o săptămână, cu vreo 5 minute după orele 00:00, mă plimbam pe Bulevardul Independenţei, pe distanţa Carantinei-Barieră, când am fost abordat de doi poliţişti comunitari, sceptici peste măsură şi alarmaţi de prezenţa mea pe bulevard la acea oră "bănuibilă" a nopţii, care m-au asaltat cu o serie de întrebări cel puţin stupefiante, de genul: 1. ce căutam la acea oră pe bulevard? 2. de ce mergeam pe acea distanţă? 3. de ce mergeam pe jos pe acea distanţă? 4. de ce nu eram la facultate la acea oră? 5. la ce facultate sunt student? 6. de ce m-am uitat la copaci, vitrine şi la asfalt în timpul mersului? Simplu. Şase întrebări simple. Nicio mare filozofie la mijloc.
La sfârşitul interogatoriului petrecut la intrarea blocului în care locuiesc, am descoperit cu stupoare că am fost filat. Ce pot spune? Cei doi aveau şcoală. Au fost silenţioşi ca doi "fluturaşi" instruiţi la Jilava. Nici măcar nu le-am simţit prezenţa. Apoi, piesa de rezistenţă, unul dintre cei doi politişti, mic, îndesat şi blondin, era chiar pregătit să-mi "taxeze" nerăbdarea de-a ajunge în casă cu un jet de spray paralizant, pe motiv că răspunsurile mele nu corespundeau bănuielilor acestora, mai ales că dovezile păreau imbatabile: aveam favoriţi, cioc şi păream melancolic, deci, prin logica judiciară românească, aplicată à la Brăila, mă încadram perfect în profilul criminalului în masă de tip Râmaru...
În totalitatea lui, acest filaj a fost bizar, pentru că în drumul meu am trecut pe lângă vreo trei chioşcuri împânzite de "băieţaşi de cartier", purtători de chică şi călăreţi pe scuter, care scuipau coji de seminţe privind dubios pe sub sprâncene, gălăgioşi şi puşi pe harţă, însă fără ca cei doi politişti să-şi "exercite" în vreun fel funcţia. Dar asta-i altă treabă, nu-i aşa? Ţine mai mult de domeniul destinului. Or, o plimbare în miez de noapte e mai mult conspiraţie decât destin, nu-i aşa?
Într-un final, cu greu am reuşit să-i conving pe cei doi poliţişti că plimbarea mea la acea oră chiar a fost doar o plimbare şi nu un atentat terorist la adresa trandafirilor de pe bulevard. Însă în urma acestui interogatoriu cred că ar trebui să rămânem cu o concluzie în ceea ce priveşte vigilenţa somnoroasă, abulică, hollywoodiană şi suferindă de strabism a "organelor de menţinere a ordinii": aceea că există trei semnalmente esenţiale după care putem recunoaşte în spaţiul public golanul, criminalul, pedofilul, violatorul, pungaşul, teroristul etc.: a) priveşte copacii; b) trage cu coada ochiului la vitrine; c) analizează asfaltul.
Aşa că ori de câte ori veţi întâlni un individ care prezintă aceste trei semnalmente, vă rog să anunţaţi de urgenţă "organele competente", pentru ca oraşul nostru să continue a fi curat, civilizat şi sigur ca o policlinică din America.
Numai că mă întreb oare de ce infracţiune aş fi bănuit dacă după miezul nopţii, pe o distanţă mai mare decât cea a Bulevardului Independenţei, aş mângâia un câine, aş salva un melc de pe linia de tramvai, aş rupe o agudă sau, Doamne fereşte, mi-aş lega şireturile pe trecerea de pietoni? Chiar aş dori un răspuns, dacă se poate...
