Circula cu un autoturism “Audi” radiat din circulaţie, pe Calea Călăraşilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Circula cu un autoturism “Audi” radiat din circulaţie, pe Calea Călăraşilor

în miez de noapte, şoferul de 30 de ani a fost oprit de poliţiştii care au constatat că maşina fusese scoasă din evidenţe din data de 17 februarie

 

Dacă tot avea autoturism “Audi”, un brăilean s-a gândit că nu este vreo problemă dacă se urcă la volan şi pleacă la plimbare, deşi maşina nu mai avea ce căuta pe şosele. Depistarea şoferului certat cu legea s-a făcut în noaptea de 1 spre 2 martie, în jurul orei 01.50. Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au oprit în trafic pe un brăilean, în vârstă de 30 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe Calea Călăraşilor, acesta fiind radiat din evidenţe de la data de 17 februarie 2018. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat.

În ziua de 1 martie, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Făurei l-au depistat pe un alt şofer, care conducea o autoutilitară Mercedes Benz, find sub influenţa alcoolului. Bărbatul de 49 de ani, din Brăila, circula cu autoturismul pe DJ 203S (Surdila Găiseanca-Făurei), aparatul etilotest indicând o îmbibaţie alcoolică în aerul expirat de 0,85 mg/l. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitatea a alcoolemiei. El s-a ales cu dosar penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro