Dispariţia de la domiciliu a unui copil de numai 9 ani a pus pe jar autorităţile. Poliţiştii au stabilit că minorul plecase dis-de-dimineaţă de acasă, în mod voluntar, fără a le spune părinţilor. Băieţelul a fost găsit în jurul prânzului, la marginea localităţii.
După cum ne-a informat Biroul de Presă al IPJ Brăila, ieri, la ora 8.05, dispecerul a fost sesizat prin 112, de către un bărbat de 43 de ani, din satul Mihai Bravu, despre dispariţia fiului său în vârstă de 9 ani. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, au efectuat primele verificări şi au stabilit că, în noaptea de 14 spre 15 decembrie, minorul a dormit împreună cu fraţii lui într-o încăpere învecinată cu dormitorul părinţilor. Dimineaţa, spun poliţiştii, în jurul orei 6.50, copilul a plecat în mod voluntar de acasă, părinţii necunoscând acest aspect. Poliţiştii au luat semnalmentele celui mic, care are deficienţe de vorbire şi auz, fiind diagnosticat cu sindrom DOWN, şi au pornit în căutarea lui. Lucrătorii Biroului Urmăriri au solicitat şi urmărirea la nivel naţional a minorului. "În urma activităţilor de verificare şi căutare, la ora 13.30, echipa de poliţişti constituită la nivelul IPJ Brăila l-a găsit pe minor la marginea localităţii Mihai Bravu, într-un autoturism dezafectat. Poliţiştii l-au reîncredinţat părinţilor şi au solicitat revocarea măsurii de urmărire la nivel naţional", a precizat agent principal Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.