Crin, pre-şe-diiin-te! Crin, pre-şe-diiin-te! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Crin, pre-şe-diiin-te! Crin, pre-şe-diiin-te!

Subiectul nu este epuizat nici pe departe! De exemplu, eu însămi, în calitate de alegător, mă-ntreb: ce voi face la viitoarele alegeri? De ce îmi pun această întrebare? Simplu. Nu o dată am declarat public că sunt de dreapta, că sunt de partea competiţiei şi că n-am votat nicicând cu cei care-au transformat acest neam într-un popor de asistaţi social. "Prin noi înşine!" este deviza în care cred. Cu alte cuvinte, de când România nu mai este sub jugul unui regim totalitar, am votat politic cu PNL. Liberalii au fost pentru mine, cu bunele şi cu relele lor, cei care-au reprezentat dreapta în România. Sigur, cu alegerile pentru primărie, preşedinţia CJ sau preşedinţia ţării n-am o problemă. Voi vota omul, ca şi până acum. Dar la CLM, CJ, la parlamentare, în ce căsuţă voi pune ştampila? Nu ştiu. Ce ştiu, cu certitudine, este că PNL, înghiţit în această nouă structură, nu va mai primi votul meu. Şi ca mine, sunt sigură, mai sunt destui. Nu mă interesează ce calcule politice şi-a făcut Dan Voiculescu de la PC sau Victor Ponta de la PSD. Pe mine mă interesează ce câştigă PNL din această afacere. Ei bine, din punctul meu de vedere, liberalii au intrat într-un joc periculos, din care vor ieşi şifonaţi şi discreditaţi. În urmă cu doar câteva luni, Eugen Nicolăescu, un liberal get-beget, de bună credinţă, afirma într-o emisiune a lui Robert Turcescu că PNL şi-a pierdut identitatea, că a uitat de interesele clasei mijlocii, că se comportă mai mult ca un partid de stânga. Practic, la acest moment, singurul element palpabil din discursul liderilor liberali a rămas cota unică de impozitare. Ei bine, chiar zilele trecute l-am văzut la televizor pe Crin Antonescu afirmând, "între două ape", că în negocierile cu PSD nu se va "crampona" de acest subiect. Mda, e clar, mi-am zis. Crin Antonescu se cramponează, în schimb, de altceva. Personal, cred că resortul interior care-l face pe liderul liberalilor atât de ferm în a duce până la capăt unirea cu PC şi PSD este propria ambiţie de a ajunge preşedintele ţării. De fapt, acest aspect a fost primul negociat cu social-democraţii. În calitate de candidat cu cele mai mari şanse la preşedinţie după încheierea celui de-al doilea mandat al lui Băsescu, Crin Antonescu vrea cu orice preţ să-şi pună-n panoplia personală titlul de preşedinte al ţării. Să aibă verde la "antenele" lui Voiculescu, iar PSD să nu-şi pună candidat la preşedinţie, asta a fost miza PERSONALĂ a lui Antonescu. Nu contează că liberalii din 21 de judeţe vor trebui să susţină cu ochii închişi candidaţii PSD la primării şi consilii judeţene, devenind nişte apendici tumefiaţi pe scena politică locală. Nu contează că sute, mii sau zeci de mii de alegători se vor simţi trădaţi, după ce din '90 încoace au crezut în PNL ca fiind altceva decât FSN-ul şi tot cârdul de partide care şi-au tras seva din emanaţia lui Iliescu. Nu contează ce cred "îmbogăţiţii" de pe urma cotei unice de impozitare, care vor ajunge din nou de unde au plecat: munceşti mult, plăteşti mult la stat, munceşti puţin, plăteşti puţin. Asta ca să fie bani suficienţi pentru ăia cu case şi maşini la poartă, care primesc ajutor social. Contează să iasă Crin preşedinte! Crin, pre-şe-diiin-te! Crin, pre-şe-diiin-te!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro