Între 1955 şi 1964, s-au perindat pe la Rubla, Lăteşti, Măzăreni, Dropia, Zagna, Fundulea personalităţi ale vieţii politice şi culturale, între care Corneliu Coposu, Ion C. Brătianu, Dan M. Brătianu, Constantin C. Giurescu, Ion Diaconescu, Camil Demetrescu, Hans Bergel, studenţii Paul Goma, Dan Mugur Rusiecki, Ion Varlam.
Suferinţa zecilor de mii de români s-a consumat chiar aici, la doi paşi de noi, iar vânturile Bărăganului încă mai poartă, neştiute, molecule din lacrimile lor. El, Bărăganul, încă mai ştie numele celor 1.600 de morţi ale căror oase au fost arate şi încă mai simte suferinţa celor 175 de copii ucişi şi îngropaţi în pământul său. Doar noi, oamenii prezentului, încercăm să întoarcem privirea, doar noi încercăm să uităm, riscând mereu să refacem greşelile trecutului.
Poate de aceea simt nevoia să vă rog să vă faceţi timp luni, de la ora 16.30, să veniţi la vernisajul expoziţiei "Rusaliile negre. Deportarea în Bărăgan" de la Teatrul "Maria Filotti". Nu e numai un semn de respect pentru suferinţa acelor oameni, ci şi un act de curaj. Curajul de a accepta şi de a privi dovezile unuia dintre marile păcate ale acestei naţii.
