Nu comentez iniţiativa, lăudabilă de altfel, mai ales pentru o zonă cu familii prolifice. Mă întreb, însă, cât vor fi capabili locuitorii zonei să se şi bucure de ea?! Oare de câţi gardieni va fi nevoie să păzească obiectivul şi să preîntâmpine eventualele incidente ce vor avea loc acolo?
Nu vreau să fiu cârcotaşă, nu gândesc ceva de genul "chelului tichie de mărgăritar îi trebuie, iar locuitorilor din Lacu Dulce, parc". Nici vorbă, ştiu că din lucruri mărunte se construieşte civilizaţia. Dar nici nu pot să nu mă întreb, de unde naiba atâta dorinţă de civilizare pe Guvern? Pentru că parcul nostru nu e singurul. La nivel naţional sunt 285, 80 în oraşe şi restul în sate, multe dintre aceste sate fără drumuri, fără reţele de apă sau canalizare şi cu şcoli în paragină. Şi nici suma nu e de neglijat, 50 de milioane de euro din Fondul pentru mediu. Oare cine se va înfrupta din ei? Căci e clar, nu doar locuitorii satelor şi oraşelor beneficiare se vor bucura de parcurile acestea, ci şi cei care le vor amenaja.
Nu ştiu cum stau lucrurile în altă parte, dar la Brăila sunt liniştită. E bine. Licitaţia a fost o luptă "pe viaţă şi pe moarte", condiţii în care chiar nu am nicio suspiciune. Păi, cum să am, când numai din negocierile directe Primăria a făcut deja o economie? Şi nu orice economie, ci una consistentă. De 0,05 lei. Adică de 5 bani. Mai precis, licitaţia de atribuire a plecat de la 3.618.591 lei şi, după negocieri aprinse, a ajuns la 3.618.590,95 lei. Ei, vedeţi? Se poate, domnule! Se poate!
Iar licitaţia asta atât de strânsă, mie mi-a mai dat o speranţă. Şi anume că lucrările de amenajare a parcului vor fi gata la timp. Păi dacă factura se va plăti nemţeşte, mă gândesc că şi muncitorii vor lucra la fel!
Dai 5 bani, da' stai în faţă!
Iar în vacanţă vor avea timp berechet. Deci, beneficiari avem, timp este, numai parcul să fie gata şi să reziste mai mult de o zi! Pentru că, dacă privim în urmă, parcurile acestea de periferie sunt o piatră de moară legată de gâtul Primăriei.
