Deputatul Tudose sponsorizează "Căluţul de fildeş" - ediţia a treia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Deputatul Tudose sponsorizează "Căluţul de fildeş" - ediţia a treia

Începând de astăzi, în foaierul Hotelului Traian se va derula cea de-a treia ediţie a "Căluţului de fildeş", concurs de şah rezervat copiilor şi juniorilor, inclus în circuitul Grand Prix junior, una dintre cele mai puternice competiţii juvenile din ţară. Prima ediţie a acestui turneu s-a derulat în anul 2007 şi a fost câştigată de Răzvan Dicu de la Dinamo Bucureşti, iar cea de anul trecut de bucureşteanul Andrei Dolana, şahist legitimat la Clubul Central de Şah Bucureşti.

Pentru ediţia din acest an au confirmat participarea campionii naţionali ai categoriilor de vârstă 12 ani băieţi şi 8 ani fete, Ştefan Tomici şi respectiv Andreea Năstase, medaliata cu bronz Emilia Coman precum şi câştigătorul ediţiei precedente, Andrei Dolana. Din Brăila, singurul jucător care are şanse la primele locuri este Gabriel Voicu de la Orizont 64, şahist care se pregăteşte sub îndrumarea instructorului Ionel Balcan.

Turneul, la care organizatorii estimează că vor participa peste 50 de şahişti, se va desfăşura în sistem elveţian, pe durata a şapte runde şi va fi arbitrat de Mircea Radu, arbitru FIDE.

Se vor acorda 10 premii în valoare de 3.550 lei noi, fond de premiere oferit de fondatorul turneului "Căluţul de fildeş", deputatul Mihai Tudose, candidat maestru în şah şi membru de onoare al clubului Orizont 64.

Clubul organizator va mai oferi câteva premii speciale constând în diplome, cupe şi medalii. Turneul de la Brăila va fi omologat la Federaţia Română de Şah.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro