Discuţii pe tema traficului de persoane, droguri şi criminalitatea informatică | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Discuţii pe tema traficului de persoane, droguri şi criminalitatea informatică

Timp de o săptămână, elevii brăileni vor fi implicaţi în activităţi menite să îi ţină departe de sfera infracţionalităţii. În perioada 28 septembrie- 2 octombrie, se desfăşoară "Săptămâna Prevenirii Criminalităţii", eveniment al Poliţiei Române, ajuns la a zecea ediţie. Traficul de persoane, consumul de droguri şi criminalitatea informatică sunt printre temele principale abordate în acest an.
Ieri, în cadrul unei conferiţe de presă ce s-a desfăşurat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, cms. şef Dorin Valentin Condruz a vorbit despre importanţa acţiunilor de prevenire ce urmează a fi derulate în şcoli şi în comunitate, acestea fiind structurate pe zile tematice. În zilele de 28 şi 29 septembrie sunt programate activităţi desfăşurate în unităţi de învăţământ pe tema prevenirii victimizării minorilor şi prevenirii delincvenţei juvenile. Ziua de 30 septembrie este dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, iar cea de 1 octombrie prevenirii criminalităţii organizate. Acţiuni privind siguranţa rutieră se vor desfăşura în data de 2 octombrie. "Faţă de ediţiile precedente, un element de noutate în acest an este constituit de abordarea specializată a prevenirii criminalităţii organizate, în ziua de joi, 01.10.2015. Activităţile planificate vor fi centrate pe infracţiunile din sfera crimei organizate care au incidenţă deosebită asupra tinerilor, respectiv: trafic de persoane, trafic şi consum de droguri, criminalitate informatică", a precizat cms. şef Condruz.
Poliţiştii brăileni vor desfăşura activităţi tematice pentru fiecare zi în parte, care vor fi susţinute de poliţiştii de proximitate, de prevenire, cei de la structurile de poliţie rutieră, precum şi de poliţiştii care-şi desfăşoară activitatea la poliţiile orăşeneşti şi la posturile comunale de poliţie. Partenerii IPJ Brăila în derularea evenimentului din acest an sunt Brigada de Combatere a Crimei Organizate Galaţi, prin Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Brăila, Secţia Regională de Poliţie Transporturi Galaţi, prin Biroul Judeţean Transporturi Feroviare Brăila, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila şi Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, prin Centrul Regional Galaţi şi Inspectoratul şcolar Judeţean Brăila.

Consumul de etnobotanice, o temă abordată în mai multe şcoli

Ieri, poliţiştii şi specialiştii în domeniul traficului de persoane, de la Centrul Regional Galaţi, au acţionat în 27 de unităţi de învăţământ (9 din mediul urban şi 18 rural), pe linia prevenirii victimizării minorilor care pot să cadă foarte uşor în plasa unor traficanţi de persoane. Astăzi, 29 septembrie, poliţiştii se vor afla tot în mijlocul elevilor cu care vor discuta despre prevenirea delincvenţei juvenile. Specialiştii de la Centrul Antidrog vor fi alături de poliţişti care acţionează în 26 de unităţi de învăţământ (13 din mediul urban şi 13 din mediul rural).
Cea de a treia zi este dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, activităţile fiind orientate spre prevenirea furturilor din locuinţe, a tâlhăriilor şi înşelăciunilor.
Ziua de 1 octombrie este dedicată la nivel naţional prevenirii criminalităţii organizate. Poliţiştii şi specialiştii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate vor desfăşura o sesiune de informare la Colegiul Naţional "Gheorghe Munteanu Murgoci" Brăila. Tot în această zi, poliţiştii împreună cu specialiştii Centrului Antidrog vor fi prezenţi în 10 şcoli şi licee, abordând tematica prevenirii consumului de substanţe cu efecte psihoactive. Ultima zi a manifestării, 2 octombrie, va fi dedicată siguranţei rutiere. Pe tot parcursul săptămânii, poliţiştii de la Biroul Judeţean Transporturi Feroviare Brăila vor fi şi ei în acţiune, pentru reducerea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată şi siguranţa călătorilor în trenurile de persoane şi staţiile CFR.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro