Distrugătorul de pereţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Distrugătorul de pereţi

Un bărbat de 52 de ani şi-a vărsat nervii pe locuinţa vecinilor, din cauză că el ar fi vrut acel teren pentru a-şi face casă. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au dispus trimiterea în judecată a lui Marin T., dosarul ajungând pe rolul instanţei.
Potrivit anchetatorilor, în luna iulie 2014, procurorii au înregistrat o plângere penală din partea unei familii, care sesiza faptul că, în perioada iunie-iulie 2014, Marin T. le-a provocat distrugeri la locuinţa pe care o deţin în municipiul Brăila, pe strada Cărămidari. Cel reclamat a dat buzna în curte şi a transmis ameninţări cu moartea. Procurorii arată faptul că, în cursul anului 2010, membrii familiei în cauză, CM şi CN, au primit în concesiune de la Primăria Municipiului Brăila un teren. În zonă locuia şi inculpatul, care ar fi solicitat şi el primăriei să îi atribuie acelaşi teren. Pe acest fond de nemulţumire, inculpatul Marin a încercat să împiedice familia care primise terenul să-şi construiască o locuinţă acolo.
Potrivit procurorilor, în vara lui 2014, bărbatul care primise terenul de pe strada Cărămidari a mers acolo în verificări, el având în construcţie o casă, însă a constatat că lacătul de la poartă era rupt, iar poarta era legată cu sârmă prin interior. A găsit în curte şi un câine, despre care ştia că îi aparţine lui Marin T., astfel că a anunţat organele de poliţie. Spre sfârşitul anului, familia care avea casa în construcţie, a mers cu trei muncitori, pentru a schimba tâmplăria PVC. A venit şi vecinul nervos, se arată în rechizitoriul parchetului, care s-a urcat pe gardul despărţitor dintre imobilul său şi cel al persoanei vătămate, şi, cu o teslă, s-a apucat să lovească peretele exterior al locuinţei. Degeaba i s-a spus bărbatului să înceteze, întrucât el a transmis muncitorului că o să spargă geamurile la tâmplăria locuinţei. Cel acuzat de distrugere a refuzat să se prezinte la organele judiciare pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile. Inculpatul a tot fost căutat, însă nici urmă de el. Până la urmă, în februarie 2016, s-a emis mandat de aducere faţă de acesta. Inculpatul de 52 de ani, cu antecedente penale, a avut o atitudine ostilă faţă de anchetatori.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au dispus trimiterea în judecată faţă de inculpat, pentru infracţiunile de distrugere, ameninţare şi violare de domiciliu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro