A doua cădere a Guvernului. Ce câştigăm | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A doua cădere a Guvernului. Ce câştigăm

Este adevărat că predecesorii prim-ministrului desemnat nu au făcut casă bună cu opoziţia, care a dus un joc mai degrabă distructiv (numit - sigur, cu o anume doză de ironie - democratic) decât constructiv. E greu de găsit un punct marcat din 2009 până acum, cu excepţia celor două moţiuni de cenzură prin care Guvernul Boc şi acum Guvernul Ungureanu au fost demise. Mai trebuie adăugat că susţinătorii ultimei moţiuni sunt parlamentari care nu au dat pe la serviciu anul acesta, dar şi-au încasat lefurile în mod absolut nemeritat. Au existat promisiuni privind donarea acestor bani, însă acte doveditoare vom vedea, poate, abia în campania electorală.
Alegerile vor veni mai curând decât erau prestabilite iniţial, foarte probabil în septembrie, nu în noiembrie. Europa se scufundă din nou în criză, deja câteva dintre ţările vest-europene sunt în recesiune, în vreme ce prognozele de creştere a economiei româneşti pentru acest an sunt revizuite tot mai des în scădere. Cu alte cuvinte, nu e timp de pierdut ...decât dacă noul Guvern va prelua ştafeta iresponsabilităţii, purtată cu mai mult sau mai puţin succes de toate celelalte echipe ministeriale care s-au perindat pe la Palatul Victoria. Ultimul scrutin a atras la secţiile de votare jumătate din numărul alegătorilor. Dacă în lunile următoare noul Executiv va reuşi să trezească speranţele alegătorilor, după cum promite noul premier desemnat, aceştia vor veni în număr mai mare la urne, ceea ce înseamnă că schimbarea a fost nu doar aşteptată, ci şi acceptată de opinia publică. În caz contrar, viitorul nu va suna deloc bine.
Ce va putea face viitorul Guvern? Greu de dat un răspuns mai cuprinzător decât "va pregăti alegerile". Am putea lua în considerare faptul că pensionarii nu-şi vor vedea înapoi banii reţinuţi la bugetul sănătăţii, şi nici bugetarii salariile reîntregite la nivelul dinaintea scumpirilor. Poate după alegeri, că e nevoie totuşi de promisiuni în campanie. Înainte, ar fi destul de riscant: dacă nu mai vine armata pensionarilor la vot? - că restul lumii va fi la muncă, altfel n-ar mai fi bani de împrăştiat cu largheţe de guvernul social-democrat-liberal.
Alte subiecte interesant de urmărit în perioada imediat următoare: convieţuirea preşedintelui cu noul premier (în martie, Victor Ponta susţinea că "eu nu vreau şi nu o să fiu niciodată primul ministru al lui Traian Băsescu. Eu nu sunt nici Emil Boc, şi nici Mihai Răzvan Ungureanu!", iar şeful statului i-a ţinut anticipat isonul: "Nu cred că domnul Ponta are maturitatea necesară să fie prim-ministru al României, nu în mandatul meu de preşedinte. Un preşedinte trebuie să fie responsabil când desemnează un prim-ministru."); activitatea procurorilor anticorupţie (cu accent pe cazurile Cătălin Voicu şi Mihail Boldea); reforma educaţiei; Roşia Montană; absorbţia până la sfârşitul lui 2013 a celorlalte patru cincimi din fondurile europene puse la dispoziţia României încă din 2007; revizuirea Constituţiei în acord cu rezultatele referendumului de acum doi ani şi jumătate. Nicio surpriză nu este exclusă, dar nici vreo îmbunătăţire sesizabilă a situaţiei majorităţii românilor nu se întrevede în viitorul apropiat. Foamea de putere a opoziţiei are nevoie de timp ca să se mai potolească, abia după aceea se va vedea dacă mai rămâne ceva pentru restul lumii. Dacă e să ne luăm după actualul preşedinte, nu sunt motive de panică. Dar, după instalarea lui Ponta, ce-o fi punând la cale Antonescu?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro