Doua femei, victime ale accidentelor rutiere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doua femei, victime ale accidentelor rutiere

Primul s-a petrecut vineri dimineata, în jurul orei 08.00. În timp ce conducea autoturismul pe strada Grivitei, în zona intersectiei cu strada Piata Poporului, un brailean în vârsta de 25 de ani a surprins si accidentat o tânara din Buzau, care se angajase în traversare, în fuga si prin loc nepermis. În urma accidentului a rezultat vatamarea corporala usoara a acesteia, fiind transportata la Spitalul Judetean de Urgenta Braila, pentru îngrijiri medicale. Ambii au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Dupa efectuarea cercetarilor, politistii au întocmit dosar penal. Al doilea accident s-a întâmplat vineri noapte, când un tânar de 18 ani, din Braila, în timp ce conducea autoturismul pe strada G-ral Eremia Grigorescu, a încercat sa evite un alt autovehicul, a patruns pe contrasens si a tamponat autoturismul condus regulamentar de o femeie în vârsta de 40 de ani, proiectându-l într-un autoturism stationat. În urma accidentului, o femeie aflata în autoturismul tamponat a fost ranita usor, ea fiind transportata la spital pentru îngrijiri medicale. Dupa efectuarea cercetarilor, politistii au întocmit dosar penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro