Doua hopuri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doua hopuri

Cum ar fi, de exemplu, cei care nu mai detin demnitati publice, dar se judeca pentru a nu fi evacuati din luxoasele locuinte de protocol pe care le ocupa cu nesimtire. Ocuparea abuziva a spatiilor nu-i costa nimic, spre deosebire de batranii care au mutat 2-3 tarusi ce stabileau hotarul la cine stie ce tarla pierduta in camp si care au platit pentru asta cu luni intregi de inchisoare. Iar exemplele pot continua.

Dar noua putere de la Bucuresti mai are doua pietre de incercare anul acesta, in afara schimbarilor legislative mai mult sau mai putin nepopulare: alegerile europarlamentare si cele prezidentiale. Scrutinul pentru desemnarea celor 35 de reprezentanti ai României in Parlamentul European se va tine in iunie dupa vechiul sistem, adica vot pe liste. Competitia este acerba, pentru ca - asa cum o arata jocurile de culise - pe multravnitele locuri eligibile incearca sa ajunga toti cei care au ramas pe dinafara functiilor caldute dupa alegerile din noiembrie. Chiar si fiica presedintelui viseaza sa faca naveta Bucuresti-Bruxelles pe banii statului. Dar audienta acestor alegeri in randul populatiei este foarte scazuta, acelasi dezinteres manifestandu-se de altfel la nivelul intregii Uniuni Europene. La noi insa, sforariile din jurul listelor vor alunga si putinii votanti constiinciosi de la urne, plus ca efectul manevrelor va ramane in amintirea tuturor, ca bila neagra pentru viitoarele alegeri.
In toamna, românii vor fi chemati din nou la sectiile de votare, de data aceasta pentru a-si alege presedintele. Fata de campania electorala de la europarlamentare, care va fi una moale, competitia pentru functia suprema in stat va incinge spiritele intre aliatii aflati la guvernare. Nu se poate spune acum cat de mult se vor incorda relatiile dintre cele doua partide. Pentru moment, fiecare este preocupat sa-si puna oameni de baza in cat mai multe functii executive. Functii grele pentru zile grele. Paza buna trece primejdia rea, asta stim, insa ceea ce nu stim e cand va deveni primejdioasa scena politica. Vom afla pana la alegeri.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro