Cu câteva seri în urmă, premierul şi-a apărat cu multă eleganţă şi, aparent, bine argumentat proiectul de lege ce prevede plafonarea despăgubirilor pentru cei care, dintr-un motiv sau altul, n-au apucat nici până acum, la 22 de ani de la revoluţie, să recupereze ce le-au confiscat comuniştii. Însă, aşa cum este el conceput, proiectul de lege pare făcut tocmai ca să nu fie adoptat. Conţine prevederi atât de absurde, încât s-ar putea spune că a fost scos din arhivele comuniste. Încă de la începutul textului, autorii enumeră patru principii pe care le-au luat în seamă pentru acordarea de despăgubiri în locul bunurilor revendicate (predictibilitate, echitate, transparenţa procesului de stabilire a despăgubirilor şi principiul eşalonării), dar cel mai important - garantarea proprietăţii - a fost omis cu totul, deşi acest drept este menţionat în Constituţie (art. 44).
În timp ce proiectul se află în "dezbatere publică", autorităţile statului implicate îşi aruncă vina una asupra celeilalte. Ministerele Justiţiei şi Finanţelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) susţin că au propus restituirea în natură acolo unde este posibil, dar că decizia de plafonare a tuturor despăgubirilor la 15% a fost una politică, fiind adoptată "la cel mai înalt nivel". Dar se ştie că acolo, sus, a fost mereu câte cineva care nu ne-a iubit niciodată. Ca atâtea alte decizii adoptate la acelaşi nivel înalt, contestate vehement de cei pe care a căzut povara şi apoi "regretate" public de autori (însă rămase în vigoare), proiectul de faţă stârneşte nemulţumirea (urmaşilor) celor jefuiţi de statul comunist, care şi astăzi aşteaptă punerea în aplicare a măsurilor reparatorii prevăzute în mai multe legi postrevoluţionare, ca să constate acum că aceste măsuri riscă să nu mai vină.
De ce este nevoie de o asemenea iniţiativă legislativă, pe care mulţi o numesc "a doua naţionalizare"? Prim-ministrul a invocat o atenţionare trimisă anul trecut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a acordat statului român o perioadă de graţie de 18 luni înainte de luarea unei decizii-pilot într-unul din dosarele ce abundă la Strasbourg împotriva României - cele privind restituirea fostelor proprietăţi. Curtea a recomandat ca în acest răstimp, mai precis până pe 12 iulie, să fie adoptată o rezolvare unitară pentru cererile de restituire, însă autorităţile de la Bucureşti au avut alte preocupări. Aproximativ 2.500 de cauze se află acum în aşteptare la CEDO, iar statul riscă să se confrunte cu un uriaş val de despăgubiri, estimat la mai mult de 70 miliarde lei, respectiv 16 miliarde de euro.
Cum s-a ajuns în această situaţie? Cauzele sunt multiple, dar au primat - ca întotdeauna - indiferenţa, reaua voinţă, corupţia şi şmecheriile. Ca şi în cazul acestui proiect controversat, factorul politic şi-a avut rolul lui. Astfel, cazurile s-au înmulţit brusc la CEDO, după ce conducerea social-democrată din anii '90 a ordonat justiţiei să nu mai dea dreptate foştilor proprietari. Înainte de asta, o şmecherie de care s-au folosit mulţi la începutul anilor '90 a fost înscrierea în CAP-uri fără a contribui cu vreun metru pătrat de teren. La desfiinţarea cooperativelor, chiar şi aceşti "săraci" au primit suprafeţe de câte 5.000 mp, pe care le-au putut cumpăra la preţuri avantajoase. Dar acestea s-au suprapus cu suprafeţe revendicate de cei care le-au deţinut până la colectivizare, fapt care a iscat o sumedenie de încurcături când a fost vorba de restituirea lor. Pe de altă parte, în martie, Guvernul a sistat pe o perioadă de şase luni emiterea titlurilor de despăgubire în cazul imobilelor naţionalizate, iar Parchetul a fost sesizat în privinţa unor nereguli grave la ANRP. Dacă toţi cei care au făcut matrapazlâcuri prin lege sau pe lângă lege ar fi pedepsiţi, probabil că s-ar acoperi diferenţa de 85% de care urmează să fie jecmăniţi foştii proprietari în cazul intrării în vigoare a acestui proiect de lege. Dar premierul a evitat să nominalizeze vinovaţii şi să promită tragerea lor la răspundere, mulţumindu-se doar să-şi toarne puţină cenuşă în cap "în numele guvernelor şi parlamentelor anterioare" şi să recunoască imensa nedreptate care li se face foştilor proprietari, chemaţi acum să suporte costul salvării ţării în locul hoţilor de proprietăţi imobiliare, al funcţionarilor leneşi şi şpăgari care au frânat cât au putut procesul şi al politicienilor care au dat legi strâmbe.
Maghiarii şi celelalte minorităţi, ba chiar şi unele voci din PDL s-au declarat pentru restituirea bunurilor acolo unde acest lucru este posibil, deşi premierul se teme că în acest caz legea ar putea fi atacată pe motiv de discriminare. Totuşi, opoziţia acestor parlamentari nu rezolvă situaţia. În mod cert, cei de la USL se gândesc că aceste despăgubiri le-ar putea afecta "profitul" preconizat în cazul preluării guvernării după alegerile din toamnă. Tăcerea lor de până acum pe acest subiect spune multe.
