În acest context, "gulerele albe" şi infracţiunile de corupţie sunt cele mai dăunătoare. Practic, de 20 de ani, în spatele puterii legislative şi executive s-au ascuns inşi corupţi, care prin faptele lor penale au adus prejudicii incomensurabile acestei ţări. Astfel de inşi au devenit complici cu diverşi afacerişti, inclusiv traficanţi de carne vie sau de droguri, aceştia din urmă câştigându-şi, prin intermediul relaţiilor sus-puse, un soi de imunitate în faţa instituţiilor statului. Aşa a înflorit economia subterană, aşa a ajuns MITA la rang de politică de stat. Cine ar putea sparge acest cerc vicios în care se învârt, mână-n mână, politicieni, şefi de instituţii, afacerişti, interlopi? Justiţia, evident! Din păcate, până acum nu am văzut niciun înalt responsabil condamnat pentru una din zecile de fapte reprobabile făcute publice de-a lungul anilor. Sigur, în faţa instanţei are un cuvânt de spus nu numai acuzarea ci şi apărarea, iar avocaţii ştiu să folosească procedurile legale în beneficiul clienţilor lor. Pe de altă parte, ani în şir, magistraţii s-au aflat sub jugul puterii. Abia de câţiva ani se poate vorbi de salarii în conformitate cu importanţa socială a muncii, care, coroborate cu inamovibilitatea garantată de lege, ar trebui să asigure mult aşteptata indepedenţă a justiţiei. În acest sens, cred că la ora actuală magistraţii se împart în trei categorii: retrograzii sau antireformiştii, cei care se opun progresului, infatuaţii, cei care sunt conştienţi de puterea ce le-a fost conferită de lege şi profită de ea în folos propriu şi drepţii, cei care nu se lasă intimidaţi de forţa banilor sau a politicienilor, dar cărora nu li s-a urcat puterea la cap. Cu alte cuvinte, cei care au înţeles că a avea putere înseamnă şi o mare responsabilitate. Vreau să cred că această ultimă categorie va atrage din ce în ce mai mulţi adepţi. În acest context, acţiunile de protest iniţiate în capitală şi extinse apoi în toată ţara de asociaţiile magistraţilor mi-au lăsat un gust amar. Nu pentru că judecătorii n-ar avea dreptate. Sigur că au dreptul legal şi moral să ceară spor de stres în condiţiile în care pentru mulţi fiecare zi de muncă înseamnă zeci de dosare. Sigur că au dreptul să protesteze câtă vreme, nu de puţine ori, actul de justiţie se împiedică de lipsa tonerului sau a hârtiei de fax. Dar de aici şi până la a cere demiterea ministrului Justiţiei este cale lungă. Demiterea unui ministru este deja o acţiune politică. Şi în cazul de faţă, sincer, nu există nicio scuză. ORICINE va veni în fruntea Ministerului Justiţiei nu va avea de unde să scoată bani, iar Cătălin Predoiu chiar pare de bună-credinţă. Ei bine, amestecul magistraţilor cu politica îmi repugnă. Îmi repugnă pentru că mă face să cred că lupta cu retrograzii din Justiţie este abia la început. În plus, e păcat că marea masă a judecătorilor a devenit masă de manevră în mâna unor colegi care, e limpede, au şi alte interese.
