ECONOMIC: Guvern: România prefinanţează parţial, prin eurobonduri vândute marţi, necesităţile externe din 2015 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Guvern: România prefinanţează parţial, prin eurobonduri vândute marţi, necesităţile externe din 2015

România prefinanţează parţial, prin obligaţiunile în euro vândute marţi, necesităţile de finanţare externe aferente anului viitor, consolidând nivelul rezervei financiare în valută, transmite Guvernul.

România a atras, marţi, 1,5 miliarde de euro de pe pieţele internaţionale, prin vânzarea de obligaţiuni denominate în euro scadente peste 10 ani, la un randament de 2,973% pe an, un nou minim istoric.

"România a emis obligaţiuni cu maturitatea de 10 ani în valoare de 1,5 miliarde euro, nivelul randamentului obţinut fiind cu 0,72% sub nivelul de 3,701% p.a. obţinut la ultima emisiune similară în euro, de 10 ani, lansată în luna aprilie a acestui an. Apetitul semnificativ al investitorilor pentru titlurile de stat româneşti a permis subscrierea rapidă, de 2,5 ori a volumului emis, ceea ce s-a reflectat în obţinerea unor condiţii financiare atractive, fără a plăti prima de emisiune, la un nivel al randamentului de 2.973% p.a", se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Guvern.

Emisiunea a fost administrată de către HSBC, Raiffeisen Bank International, Societe Generale şi Unicredit Bank.

În ceea ce priveşte alocarea obligaţiunilor, acestea au mers către investitori diferiţi din Germania /Austria (23%), Marea Britanie (18%), Europa Centrală şi de Est (12%), Italia (10%), România (10%), SUA nerezidenti (9%), restul Europei (9%), Benelux (5%) şi Asia si Orientul Mijlociu (4%), se arată în comunicat.

Referitor la distribuţia obligaţiunilor pe categorii de investitori, administratorii de fonduri au adjudecat 62%, restul alocării mergând către fonduri de asigurări/pensii (21%), bănci (13%) şi bănci centrale şi alte tipuri de investitori (4%).

Cea mai recentă ieşire pe pieţele externe a avut loc în luna aprilie, când România a împrumutat 1,25 miliarde de euro printr-o emisiune de eurobonduri, la un randament de 3,7% pe an. Pe piaţa internă, ministerul a vândut obligaţiuni denominate în euro în valoare de 928,7 milioane euro.

Potrivit Erste Bank, în cazul în care premierul Victor Ponta va câştiga alegerile din noiembrie, investitorii sunt îngrijoraţi că noul guvern va avea dificultăţi în menţinerea unui deficit bugetar scăzut, ceea ce ar putea pune presiune pe randamente. De asemenea, acordul României cu Fondul Monetar Internaţional şi cu UE se va încheia în martie anul viitor.

Ministerul Finanţelor ia în considerare accelerarea vânzării de eurobonduri, din cauza riscurilor potenţiale, a afirmat recent Dumitru Dulgheru, economist al Erste.

Randamentele pentru eurobondurile româneşti cu maturitate în aprilie 2024 se situau la 2,71% la finele săptămânii trecute, uşor peste nivelul minim record de 2,66% pe an înregistrat în urmă cu şapte săptămâni.

Având în vedere maturităţile celorlalte împrumuturi, singurele finanţări externe care beneficiază de un cost mai redus sunt cele obţinute de la instituţiile financiare internaţionale. România a atras în toamna anului trecut un împrumut de 700 de milioane de euro de la Banca Mondială, la un cost de 3,5% pe an şi cu scadenţă de 18 ani. Această finanţare nu este însă în piaţă, fiind parte a împrumutului de politici de dezvoltare cu opţiune de amânare a tragerii (DPL-DDO) contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) în anul 2012.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro