ECONOMIC: Iohannis îi răspunde lui Tăriceanu: Refuzul de a mă ralia modificării legislaţiei penale rămâne ferm | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Iohannis îi răspunde lui Tăriceanu: Refuzul de a mă ralia modificării legislaţiei penale rămâne ferm

Preşedintele Klaus Iohannis a răspuns, joi, solicitărilor preşedintelui Senatului privind "înlăturarea" preşedintelui ÎCCJ şi procurorului-şef al DNA şi de "alăturare la demersul parlamentar de modificare a legislaţiei penale", transmiţând că refuzul său de a se ralia la acest demers rămâne ferm.

Şeful statului precizează în răspunsul adresat lui Călin Popescu Tăriceanu că în data de 26 mai acesta i-a transmis o scrisoare, semnată împreună cu alţi patru membri ai Senatului, prin care îi solicita ca, folosind instrumentele constituţionale şi legale de care dispune, să înlătură, prin demitere sau demisie, din funcţiile pe care le ocupă," pe preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna Livia Stanciu, şi pe procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura-Codruţa Kovesi" şi să iniţieze, în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, o anchetă disciplinară a celor doi magistraţi menţionaţi.

"Totodată, îmi solicitaţi să mă alătur, neîntârziat şi fără rezerve Parlamentului în demersul acestuia de modificare a Codului de procedură penală în sensul eliminării arestului preventiv pentru infracţiunile comise fără violenţă şi a înlocuirii noţiunii de «suspiciuni rezonabile» cu cea de «indicii temeinice» ca precondiţie pentru punerea în mişcare a acţiunii penale", scrie Iohannis.

El i-a transmis lui Tăriceanu, că, referitor la solicitarea de înlăturare din funcţie a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, "Preşedintele României nu dispune de asemenea competenţe constituţionale sau legale".

"În plus, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor nu prevede instituţia demiterii, ci pe cea a revocării, ca modalitate juridică de încetare a unei funcţii de conducere exercitate de un judecător sau de un procuror înainte de termenul pentru care a fost numit. Măsura revocării nu poate fi luată de către Preşedintele României. Aplicarea acestei sancţiuni se poate face numai după parcurgerea unei proceduri ale cărei etape sunt prevăzute de Legea nr. 303/2004", mai precizează preşedintele Klaus Iohannis în scrisoarea de răspuns adresată preşedintelui Senatului.

Klaus Iohannis îi răspunde lui Tăriceanu şi în privinţa solicitării de înlăturare a celor doi magistraţi prin demisie.

"Consider că demisia dintr-o funcţie de conducere reprezintă un act unilateral de voinţă, care nu poate fi determinat sau influenţat de nicio autoritate publică, deci nici de către Preşedintele României", afirmă preşedintele.

Potrivit lui Klaus Iohannis, "asigurarea independenţei justiţiei reprezintă un element fundamental al statului de drept, iar potrivit Legii fundamentale, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei, fiind singura autoritate publică ce are competenţa să se pronunţe cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor şi a procurorilor şi, implicit, cu privire la cariera acestora".

"În conformitate cu prevederile Art. 97 alin.(1) din Legea nr.303/2004, orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare. Din această perspectivă, consider că, în măsura în care apreciaţi necesar, urmează să vă adresaţi direct Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât Preşedintele României nu are atribuţia de a declanşa, în numele niciunei alte autorităţi sau persoane, un asemenea demers juridic", îi transmite şeful statului senatorului Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Klaus Iohannis răspunde şi solicitării celor cinci senatori "de a se alătura demersului Parlamentului de modificare a Codului de procedură penală".

"Îmi menţin poziţia exprimată public, prin care mi-am manifestat opoziţia faţă de o eventuală modificare a acestor reglementări. În opinia mea, o situaţie particulară şi regretabilă precum cea menţionată în scrisoarea dumneavoastră trebuie analizată în primul rând în cadrul autorităţii judecătoreşti, cu prioritate la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce nu exclude dezbaterea civică asupra ei, însă nu presupune cu necesitate valorificarea unui astfel de precedent în plan politic", apreciază preşedintele Iohannis.

El mai menţionează că "un caz particular, oricât de regretabil ar fi, nu poate constitui un motiv suficient şi rezonabil pentru modificarea legislaţiei penale".

"Pentru adoptarea sau modificarea unor legi este necesară o analiză aprofundată, inclusiv a impactului social şi juridic pe care astfel de noutăţi le-ar putea produce în viaţa societăţii. Codul penal şi Codul de procedură penală au intrat în vigoare relativ recent şi, din această perspectivă, aplicarea lor pe o durată atât de scurtă nu a permis crearea unei cazuistici suficiente care să inducă o justificare rezonabilă pentru modificarea acestora, separat de orice raţiuni sau interese politice", spune şeful statului.

În finalul scrisorii, preşedintele precizează punctul său de vedere ferm cu privire la modificările aduse în Parlament Codului penal şi de procedură penală.

"Refuzul meu de a mă ralia unui demers parlamentar de modificare a legislaţiei penale rămâne ferm, cu atât mai mult cu cât toate aceste modificări legislative par a urmări diminuarea capacităţii autorităţii judecătoreşti de instrumentare a dosarelor penale, inclusiv a celor de mare corupţie", transmite şeful statului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro