Mai mult decât atât, de regulă, trădătorii nu sunt nişte simpli membri, ci nişte inşi apropiaţi structurii de conducere, astfel încât au acces la informaţii interesante pentru partidele rivale. Ce urmăresc aceşti indivizi? Să le fie lor bine, indiferent cine este la putere. Astfel de prefăcuţi sunt în toate partidele importante pe scena politică, iar ei ar putea fi identificaţi destul de uşor, după părerea mea, asta apropo de afirmaţia lui Silviu Radu că în PDL Brăila există, cu certitudine, trădători, dar încă n-au fost descoperiţi. În primul rând, atât în PSD cât şi în PNL şi PDL sunt consilieri care n-au scos o vorbă în actualul mandat. Sunt convinsă că la o verificare sumară am constata că nici pe la comisii n-au prea făcut prezenţa, dar banii i-au încasat, aşa cum s-a împământenit acest obicei de ani de zile la CJ şi CLM. În şedinţe, ridică conştiincios mânuţele la comanda partidului, după care dau fuga să mai scoată un ban prin diverse aranjamente. Ei bine, tocmai ca să le iasă aceste aranjamente ei au nevoie să fie "pe bune" şi cu primarul, şi cu preşedintele CJ, şi cu partidele aflate la putere. Mai bagă o firmă ca subcontractor la o lucrare pe bani publici sau privaţi. Mai "intermediază" pentru o persoană, două, trei, păstrarea serviciului, că tot suntem în era disponibilizărilor, mai una, mai alta, se-adună ceva comisioane. Dar când vine vorba de ieşit în conferinţe de presă, de atacat cu argumente, nu cu vorbe goale, puterea locală sau centrală, de luat o poziţie fermă într-o problemă de interes public, sunt absenţi. Iar despre vreo iniţiativă pe care s-o susţină apoi în CJ sau CLM, nici nu poate fi vorba. În acest context, stau şi mă-ntreb care-or fi criteriile în baza cărora se întocmesc la partide listele de consilieri locali şi judeţeni, că de ani de zile, acelaşi absenteism, la figurat, se vede pe chipurile aleşilor din miniparlamentul Brăilei. În al doilea rând, campioni la lipsa comunicării publice sunt şi directorii de deconcentrate sau instituţii aflate în subordinea CJ şi CLM, care de asemenea au ajuns în acele funcţii susţinuţi fie de PDL, PSD sau PNL. Cei mai mulţi tac, n-au nimic de comunicat. Acum, în plină criză, când problemele sunt multe, ei n-au nimic de spus, nici de bine, nici de rău. Capul la cutie, asta-i politica de bază. Timpul trece, leafa de director merge, chit că a crescut cotizaţia la partid... Şi-atunci mă-ntreb din nou: ce-au câştigat partidele susţinând nişte oameni mediocri la conducerea unor instituţii importante pentru judeţ? Bani, vor spune unii. Corect! Dar vor ajunge oare banii pentru o campanie electorală de trei luni de zile, fără oameni competenţi, care să ştie să atace probleme serioase ale Brăilei, nu nişte papagali care repetă ce-aud la televizor, cu "ciripitori" care fac naveta de la un partid la altul? Categoric, nu!