Locatarii unei străzi întregi din cartierul Chercea acuză compania "Electrica" Brăila că încearcă să scape de obligaţia de a le repara aparatura electronică şi electrocasnică stricată de o suprasarcină de tensiune. Incidentul s-a produs pe fondul intensificărilor de vânt din 11 mai şi a afectat aparatura din 20 de locuinţe, de pe Str. Crinului. Ieri, pe strada în cauză a început să circule informaţia potrivit căreia "Electrica" pasează răspunderea pentru incident către Primărie, pe care o acuză că nu a toaletat copacii din zonă. "Suntem indignaţi de atitudinea celor de la «Electrica». De la bun început, felul cum au încercat să rezolve problema a fost suspect. Nouă, de exemplu, ni s-a stricat o centrală aflată în garanţie. Au venit, au luat placa de bază şi ne-au spus că în două-trei zile or să o aducă înapoi. Nici până acum n-au venit şi nici n-au sunat să ne anunţe ce se întâmplă. Nici măcar nu ne-au lăsat un document, ceva, ca dovadă că acea piesă se află la ei. Acum, aflăm de la vecinii aflaţi în situaţii similare, care au sunat la «Electrica» să ceară explicaţii, că li s-a spus că, de fapt, trebuie să ne adresăm Primăriei pentru despăgubiri, fiindcă problema a fost provocată de copacii de pe stradă, ce nu au fost toaletaţi la timp. Toţi vecinii sunt revoltaţi de această situaţie", ne-a declarat Nicoleta Pănescu, unul dintre locatarii păgubiţi.
Reprezentanţii "Electrica" spun că nu se pune problema pasării răspunderii către Primărie. "E adevărat că, dacă pomii de pe această stradă ar fi fost toaletaţi, probabil că scurtcircuitul nu s-ar fi produs. Noi ne asumăm, însă, obligaţia de a repara aparatele care au fost cu adevărat afectate de suprasarcina respectivă. Au fost, însă, şi cazuri când unii locatari au venit cu televizoare cu tubul catodic demagnetizat, iar asta nu poate fi considerată o stricăciune provocată de suprasarcina din reţea. Sunt aparate mai vechi, pe care persoanele respective încercau să le repare pe cheltuiala «Electrica». Noi am considerat întemeiate 24 de cereri din partea locatarilor, care cuprind nouă centrale termice, 23 de televizoare, trei aparate de aer condiţionat, opt frigidere şi nouă calculatoare. Toate aceste aparate vor fi reparate pe cheltuiala «Electrica»", ne-a declarat Petre Gabril, purtătorul de cuvânt al societăţii furnizoare de electricitate.
