Totul se face acompaniat de taraful susţinătorilor de partid. Pe miriştea politicii româneşti se râde, se cântă, se dansează. Toată lumea se distrează până la leşin. Ţara este invadată, sugrumată, înăbuşită de pupici umezi şi lipicioşi. Într-un ocean de steaguri roşii, Geoană anunţă o mare schimbare, iar Vanghelie strigă apocaliptic şi agramat în microfoane: Gata! Ajunge cinci ani de minciuni! Gata!" Proaspăt însămânţatul Crin liberal împarte flori. Antonescu se crede într-un film, se plimbă îmbujorat pe străzile Braşovului, de parcă tocmai a semnat un contract cu Francis Ford Coppola. Adunarea triumfală a pedeliştilor seamănă cu o nuntă la care darul nu mai e băgat în plic, ci urlat până la epuizare de un lăutar transpirat. Un alai de zile mari: rapsozi, socri, naşi, fini, taragoturi, oameni şi animale, pălării portocalii şi bancuri cu Bulă, limuzine şi gospodine coafate. Carnaval. Pe gratis, deocamdată. Nota de plată puţin mai încolo. A început zbânţuiala noastră democratică. Se demarează în trombă la bătutul câmpilor. Pe imaşul pururi crud şi verde al politicii noastre naţionale se rulează cu viteză excesivă şi derapaje spectaculoase. Trăim intens şi febril, suntem tineri şi pofticioşi.
S-au lansat şi marile proiecte ale partidelor, prilej de adâncă meditaţie pentru popor. PSD-ul: "Ne pasă de România, importanţi sunteţi voi!". PNL-ul: "Victoria noastră va fi şi victoria României!". PDL-ul: "Suntem o familie unită pentru o Românie puternică!". Dar cel mai riguros proiect, întocmit cu acribie şi gândit sub imperiul unei viziuni geniale despre viitorul României, este cel al lui Vadim Tudor: el preşedinte şi Gigi Becali prim-ministru! Ce mai putem spune? Copleşitor!
De aceea, probabil, trece neobservat Cristian Diaconescu, care încearcă să ne scutească de vize pentru a intra în SUA. Sau Traian Ungureanu, care poate formula clar o idee, cu seriozitate şi umor deopotrivă, cât să nu devină un personaj de-al lui Caragiale. Sau Cristian Preda, care ar trebui să organizeze un curs de politologie cu frecvenţă obligatorie pentru toţi politicienii noştri saltimbanci. De aceea, probabil, trec neobservaţi mai toţi oamenii de valoare, care nu defilează-n fundul gol pe la toate cumetriile şi nu te scuipă dacă-i întrebi unde au terminat şcoala.
Nu ne rămâne decât s-o luăm uşor, ca de obicei. Oricum, nu avem de unde alege. Şi, oricum, politicienii ne-au ales pe noi, nu noi pe ei.