Panică în toiul nopţii, după explozia într-un bloc din municipiul Braila. Totul s-a produs la un bloc de pe Galaţi şi, chiar dacă nu a izbucnit un incendiu, clădirea a fost serios afectată. Totul s-a produs într-un apartament situat din cadrul unui bloc cu 4 etaje, unde locuieşte se pare fostul avocat Mircea Constanda, acesta fiind rănit şi transportat la spital. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Ugenţă Brăila, victima (în stare conştientă, adult) a suferit arsuri de gradul 1 si a fost transportată la UPU BR de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Brăila, un adult și un minor au avut atacuri de panică şi au fost investigate medical de către un echipaj medical. S-a trecut la evacuarea unor locatarilor din bloc, printre care şi mulţi copii.
Intervenţie în forţă
Forţe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila – trei ASAS (autospeciale de stingere cu apă şi spumă), o ambulanţă SMURD, o autoscară, au intervenit imediat după ce s-a produs explozia, în jurul orei 02.20. „A fost afectată și o grădiniță care este situată vizavi de bloc. Geamuri sparte și ușă blocată. Până la acest moment, nu sunt persoane care să solicite găzduire. Un reprezentant al Inspectoratului de Stat în Construcții a ajuns la fața locului și evaluează pagubele structurale. În sprijin la locul intervenției au venit 6 echipaje IPJ, un echipaj IJJ, Distrigaz, 2 ambulanţe SAJ.
În urma recunoașterii s-a constatat că explozia s-a produs la scara 2 din cadrului blocului 1 situat pe calea Galați, nr. 323, mun. Brăila. Au rezultat 2 victime, în stare conștientă. Proprietarul apartamentului a suferit arsuri de gradul I și a fost transportat la UPU Brăila de către 1 echipaj SAJ. O locatară a suferit un atac de panică și a fost transportată la UPU Brăila de către 1 echipaj SAJ”, au transmis reprezentanţii ISU.
A fost evacuat un număr de 49 persoane (40 adulți, 9 minori). Au fost afectate 16 apartamente, 7 autoturisme și o grădiniță aflată vizavi de scara 2, la parter. Curentul electric și alimentarea cu gaze naturale au fost întrerupte la scările 1,2 și 3 de către echipaje specializate. La data prezentei raportări, cauza producerii exploziei este în curs de cercetare. La fața locului se află reprezentanți din cadrul IPJ BR, IJJ BR, ISC BR, Electrica, Distrigaz. Au fost informați și reprezentanți ai autorităților locale.
S-a precizat că blocul 1 este format din 9 scări, iar persoanele evacuate proveneau din scările 1, 2 și 3. Pentru celelalte scări nu a fost nevoie de evacuare. 21 de persoane (19 adulți, 2 minori) provin din scările 1 și 3, zona a fost asigurată și locatarii au revenit în apartamente.
Pentru celelalte persoane evacuate s-a luat legătura cu Direceția de Asistență Socială și un centru de găzduire de pe str. Eroilor, municipiul Brăila a fost pregătit pentru primirea lor. Nu sunt persoane care să solicite găzduire.