EXTERNE: Americanul Peter Kassig, răpit de IS, afirmă într-o scrisoare că este "speriat de moarte" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Americanul Peter Kassig, răpit de IS, afirmă într-o scrisoare că este "speriat de moarte"

Părinţii ostaticului american Peter Kassig, răpit în Siria de combatanţii din gruparea Stat Islamic, au dat publicităţii o scrisoare primită în luna iunie de la fiul lor, în care aceasta se declară "speriat de moarte" şi întristat de durerea provocată familiei sale.

În scrisoare, Abdul-Rahman - un nume pe care familia susţine că Peter Kassig l-a preluat după ce s-a convertit la Islam în perioada captivităţii - afirmă că este "destul de speriat că va muri" şi se arată "foarte întristat pentru momentele prin care trece familia sa", relatează BBC News online. "Dacă voi muri, mă gândesc că cel puţin eu şi voi ne vom consola cu gândul că am pierit încercând să le alin suferinţa şi să-i ajut pe cei care au nevoie", afirmă ostaticul american.

El adaugă că se roagă în fiecare zi şi, în acest sens, nu este supărat pe situaţia în care se află. Scrisoarea, pe care părinţii americanului Peter Kassig au primit-o la 2 iunie, se încheie cu cuvintele "Vă iubesc".

Familia americanului Peter Kassig a publicat sâmbătă pe YouTube o înregistrare video în care le cere răpitorilor să îl elibereze pe fiul lor. Peter Kassig, în vârstă de 26 de ani, a mers prima dată în Orientul Mijlociu ca soldat american, apoi s-a întors acolo ca angajat medical, simţindu-se obligat să ajute victimele războiului.

Gruparea Stat Islamic l-a prezentat pe ostaticul american Peter Kassig şi a ameninţat că îl va ucide, într-o înregistrare video difuzată la sfârşitul săptămânii trecute, în care a revendicat decapitarea lucrătorului umanitar britanic Alan Henning.

Alan Henning este al patrulea ostatic occidental decapitat de SI în Siria, după jurnaliştii americani James Foley, la 19 august, şi Steven Sotloff, în 2 septembrie, şi lucrătorul umanitar britanic David Haines, la 13 septembrie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro