EXTERNE: Marea Britanie se declară pregătită să facă faţă Ebola, după un exerciţiu de mare amploare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Marea Britanie se declară pregătită să facă faţă Ebola, după un exerciţiu de mare amploare

Marea Britanie este pregătită să facă faţă sosirii virusului Ebola pe teritoriul său, a declarat ministrul Sănătăţii Jeremy Hung sâmbătă, în urma unor exerciţii de mare amploare implicând sute de persoane, relatează AFP.

Personal de la spitale purtând ţinute de protecţie şi servicii de ambulanţă au participat la exerciţiu, care a durat opt ore şi în cursul căruia actori au simulat simptome ale bolii, pentru a testa capacitatea de răspuns a serviciilor de urgenţă.

Exerciţiul a fost urmat de o reuniune interministerială de criză Cobra, condusă de către ministrul Hunt.

"Este un exerciţiu util şi sunt bine asigurat de faptul că am implementat planuri fiabile în eventualitatea unui caz de Ebola în Marea Britanie", a declarat el.

"Vom evalua ceea ce s-a petrecut bine şi ceea ce este necesar să fie îmbunătăţit", a continuat el, adăugând că acest exerciţiu "reprezintă doar o mică parte din dispozitivul privind Ebola".

"Acest exerciţiu de o importanţă vitală a permis testarea în mod foarte realist a modului în care sistemul este pregătit" pentru apariţia unui caz în Marea britanie, a declarat principalul consilier guvernamental în domeniul Sănătăţii Sally Davies.

În cadrul acestui exerciţiu, o persoană a leşinat într-un centru comercial din Newcastle, în nord-estul Angliei, după care a fost plasată în izolare într-un spital vecin, în timp ce prelevări au fost trimise la un laborator din sud-estul Angliei. În cadrul acestei simulări, diagnosticul s-a dovedit pozitiv, iar pacientul a fost transferat într-un spital londonez.

Alt exemplu: un pacient s-a prezentat într-un centru de consultaţii, la Londra, cu simptome gripale, după ce a revenit din Africa de Vest.

Acest exerciţiu a fost solicitat de către premierul David Cameron, după ce a fost criticat în urma deciziei de a introduce măsuri de depistare consolidate pe anumite aeroporturi londoneze şi în gări Eurostar. Este vorba despre controlul persoanelor provenind din Liberia, Sierra leone şi Guineea, ţările cele mai afectate de epidemie.

Experţi medicali au apreciat că aceste controale constituie o pierdere de timp, iar alţii au denunţat un plan adoptat în pripa amplificării panicii provocate de propagarea bolii.

În plus, potrivit unui purtător de cuvânt al aeroportului Gatwick - vizat de controale, aeroportul nu a primit nicio instrucţiune despre modul în care să fie efectuată depistarea.

Controalele urmează să cuprindă un interogatoriu al pasagerilor despre călătoriile lor recente, despre persoanele cu care au intrat în contact şi despre continuarea călătoriei. Ele ar putea lua forma unui control medical, în cazul suspectării unui caz de febră, efectuat de personal medical, a anunţat joi un purtător de cuvânt al Downing Street.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro