Dacă premierul reuşeşte să treacă de moţiunea de cenzură, Guvernul său se va confrunta cu protestele sindicaliştilor. Nu e chiar o ameninţare: s-a văzut pe parcursul anului trecut că liderii sindicali - aceiaşi de ani de zile - şi-au pierdut din audienţă, iar mitingurile nu mai au vigoarea de altă dată. Mai degrabă încurcă circulaţia. Va fi Codul Muncii un motiv mobilizator? - rămâne de văzut. Dacă, din nou, moţiunea va fi mai tare decât Emil Boc, preşedintele ne-a liniştit deja: "niciodată nu rămân fără soluţie", le-a spus el ziariştilor la conferinţa de presă pe care a susţinut-o joi.
Cealaltă piatră de încercare pentru Emil Boc se află în propriul său partid. Deosebit de laconic, în comparaţie cu alte subiecte care îl privesc, liderul PDL spune doar că va pleca atunci când nu va mai avea susţinere şi că acum nu crede că a scăpat partidul din mână. Misterul mâinii care îi conduce pe democrat-liberali se va lămuri la congresul acestora, care va avea loc în aprilie.
Dar cine ar putea să-i ia locul, şi într-o parte şi în cealaltă, acum, după ce perioada cea mai dificilă a recesiunii a trecut şi liderii europeni se întrec să laude stabilitatea obţinută în urma impunerii măsurilor drastice de austeritate? Sigur că nici el şi nici succesorul său nu vor primi lauri, pentru că, în această perioadă, România a devenit furnizoare de forţă de muncă (poate cea mai mare) pentru celelalte ţări din UE. Cu alte cuvinte, aproape că nu mai e cine să aplaude "succesurile". Dar, dacă socotelile lui Emil Boc se vor dovedi întemeiate, măcar vom avea un nou Cod al Muncii.