Să desluşim nefirescul. Fiind insensibil la orice vibraţie de ordin moral, nefirescul poate fi recunoscut după trei semnalmente: 1. se produce fără a depune efort; 2. suportă orice fel de combinaţie; 3. este demagogic. Cu alte cuvinte, şmecheria este cuvântul lui de ordine interioară.
Cum se traduc acestei trei aspecte în cadrul USL?
În primul rând, avem cazul PNL. Împingând invidia până la limita labilităţii sufleteşti, credincios doar ambiţiilor nemăsurate care-i macină mintea, adus până la nebunie de pofta de "statul prezidenţial", bântuit de fantasmele propriilor neputinţe politice şi aruncând la gunoi orice raţiune doctrinară (deci, făcând scrum dintr-un singur foc identitatea şi prestanţa partidului pe care îl conduce), Crin Antonescu serveşte pe tavă, premeditat până la ultimul gest, întreaga istorie simbolică a PNL-ului, depersonalizându-l economic şi castrându-l doctrinar, unuia dintre cele mai rău-famate partide din România, PSD-ul - artizanul primordial al actualei jungle birocratice şi inamicul constant a tot ceea ce reprezintă societatea civilă -, creând o simbioză letală care aruncă în aer orice tentativă de a direcţiona politica românească pe calea unei mentalităţi politice moderne.
În ceea ce priveşte PSD-ul, asistăm la un caz exponenţial de partid lipsit de orice fel de funcţionalitate politică - nu ca handicap natural, ci programatic. Reacţionând la ideea de reformă ca un moroi în faţa aghiasmei, primitiv din punct de vedere al viziunii civice şi lipsit de orice noimă economică, praxis-ul aşa-zis social-democrat al PSD-ului este de o gregaritate înspăimântătoare, rezumându-se doar la o vânare neîntreruptă şi parşivă de electorat, prin îmbuibarea lui, la foc automat, cu "stimulente" sociale. Atât şi nimic mai mult! Faptul e cu atât mai grav cu cât vorbim de un electorat care, în mare parte, este lipsit de educaţie politică, ceea ce îl face vulnerabil şi, implicit, îl determină să reacţioneze prompt, pe baza instinctului de conservare, în faţa "efectelor speciale" pesediste, nu pentru că ele ar opera cu un instrumentar doctrinar coerent şi pertinent, ci pentru că practică abuzul emoţional. Îl cunoaşteţi: abuzul e tehnica "demistificării" duşmanului naţiunii, adică a incitării la pasiuni iraţionale. Ce rezultă din acest fel de a se face politică? Păi, înainte de toate, menţinerea productivităţii la limita falimentului, prin injectarea repulsiei faţă de ideea de muncă (obşteasca întindere continuă a mâinii către buzunarul statului). Altfel spus, crearea unui ambient social în care singura relaţie dintre individ şi instituţie este bazată pe nevoia obsesivă, ba chiar joculeţul cu puseuri erotic-funciare, de-a se "fraieri" reciproc. Nu e nevoie decât de o singură privire lucidă pentru a observa că "modelul social-democrat" promovat de PSD, în esenţă, nu are la baza lui niciun fel de proiect economic (înţelegând prin proiect economic însăşi "inima" social-democraţiei, şi anume economia socială), ci este doar un retorism cu miros de sânge, un şir interminabil de figuraţii sentenţioase şi discursuri resentimentare.
PC-ul? Aici, totul e de la sine înţeles, orice enigmă capotează înainte de-a se numi enigmă: un partid minor, şters, însă dotat cu o maşinărie mediatică de schilodit minţi extrem de influentă.
Acestea fiind spuse, atât ar mai trebui adăugat: bâlciul USL nu aduce niciun element de noutate, ci va infuza electoratului aceeaşi confuzie halucinogenă, care-i dictează că dreapta reprezintă o ordine "nenaturală", iar stânga o a doua mamă.
Ţineţi-vă bine! Halucinanţii vor puterea!
Halucinaţia Social-Liberală!
Însă dincolo de psihotica invocare a unirii forţelor pentru distrugerea "imperialismului" băsescian şi a monstrului care papă baroni locali, în speţă DNA-ul, actul formării Uniunii Social-Liberale reprezintă încă o cărămidă pusă la temelia nefirescului care ameninţă să transforme societatea românească într-o masă compactă şi trepanată de asistaţi sociali.
