Hoţ prins după aproape trei ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hoţ prins după aproape trei ani

Un tânăr de 20 de ani a picat în plasa poliţiştilor după aproape trei ani de la comiterea unui furt.
La data de 4 august, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila- Biroul Investigaţii Criminale l-au depistat şi adus la cercetări pe cel acuzat de un furt, care era înregistrat în evidenţe cu autori necunoscuţi. S-a stabilit că fapta a fost comisă la data de 06.11.2013, când tânărul a mers la un magazin de pe bulevardul Dorobanţi şi a sustras bunuri în valoare de 40 lei. Prejudiciul constă în geluri de duş şi deodorant antiperspirant. Pe numele brăileanului a fost întocmit dosar penal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro