Hoţul de oglinzi de BMW X5 şi X6, la arest | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hoţul de oglinzi de BMW X5 şi X6, la arest

Brăileanul de 32 de ani, care în ultima lună ar fi sustras geamurile de la oglinzile laterale de la 6 autoturisme parcate în municipiu, cinci marca "BMW", a ajuns în spatele gratiilor.
În ziua de 8 ianuarie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului Cornel Ionuţ Constantinescu, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cererea a fost admisă de către Judecătoria Brăila, arată procurorii, instanţa dispunând emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpat, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 8 ianuarie 2015 şi până la data de 6 februarie 2015, inclusiv. "Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în perioada 29 noiembrie - 31 decembrie 2014, inculpatul, pe timp de noapte, a sustras geamurile oglinzilor retrovizoare de la autoturismele aparţinând unui număr de şase persoane vătămate, din municipiul Brăila. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale", se arată în comunicatul parchetului.
Reamintim că, zilele trecute, poliţiştii au efectuat o percheziţie la domiciliul tânărului suspectat de furturi de componente auto. Potrivit anchetatorilor, cinci dintre maşini erau marca "BMW" iar una era "Opel Astra", acestea fiind parcate în diferite zone, respectiv pe străzile Chişinău (cartier Viziru), Valea Călugărească şi Octav Doicescu (cartier Brăiliţa-Vidin), Brateş (cartier Islaz), Hipodrom şi Buzăului. Iniţial, aceste fapte au fost înregistrate în evidenţe cu autori necunoscuţi. Prejudiciul total creat este în valoare de 9.200 de lei şi a fost recuperat 20% de către poliţişti.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro