Hoaţă la 15 ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hoaţă la 15 ani

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpatei minore Sara M., în vârstă de 15 ani, cercetată pentru furturi din autoturisme.
Primul furt pus pe seama minorei a fost comis în ziua de 14 august 2014. Potrivit dosarului penal, în jurul orei 14:00, minora se plimba de una singură pe strada Zidari, când a observat un autoturism tip camionetă, marca Mitsubishi, înmatriculat în Bihor, cu geamul portierei din faţă puţin lăsat şi cu două borsete la vedere, între scaunele din faţă. Minora a încercat să lase geamul în jos dar, după mai multe încercări, acesta s-a spart. Culmea, deşi a făcut zgomot, hoaţa nu a fost văzută de nicio persoană de pe stradă.
În continuare, minora a introdus mâinile în interiorul maşinii prin geamul spart şi a sustras cele două borsete, după care s-a dus acasă, unde a verificat conţinutul lor. Afară de cosmetice, în cele două borsete se afla şi suma de 800 de lei. În aceeaşi zi, Sara M. a fost reclamată la poliţie, însă oamenii legii au reuşit să recupereze doar cosmeticele, pentru că hoaţa cheltuiese deja banii.
Pe 26 august 2014, precizează anchetatorii, în jurul orei 10:40, minora se plimba prin Grădina Publică. În timp ce trecea pe lângă benzinăria din zonă, a observat cum un tânăr a lăsat autoutilitara nesupravegheată şi s-a decis să sustragă bunuri din interior, aşa cum făcuse în ajunul Sfintei Marii. Procurorul de caz precizează: "Profitând de faptul că la benzinărie nu mai erau alte persoane care să alimenteze, inculpata s-a apropiat de vehicul, l-a deschis şi a observat o borsetă neagră între scaunele din faţă. Inculpata a luat imediat borseta şi a fugit pe străzile lăturalnice din zonă, unde, verificând-o, a observat că în interior erau un portofel cu acte, suma de 150 lei şi două telefoane mobile. Ulterior, a aruncat portofelul cu acte şi borseta şi a oprit banii şi telefoanele mobile".
Hoaţa a fost dată de gol în urma vizionării camerelor de supraveghere amplasate în zonă. Din păcate, banii şi unul dintre telefoanele mobile nu au mai putut fi recuperate.

 

 

 

 

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro