Infractorii de pe şosele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Infractorii de pe şosele

Trei şoferi brăileni s-au urcat la volan, deşi consumaseră alcool sau nu aveau permis de conducere. Nu au putut trece însă neobservaţi de poliţiştii care stăteau la pândă.
Sâmbătă, la ora 16.00, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului l-au depistat în trafic pe Marian T. (36 de ani), din municipiul Brăila. Acesta conducea un autoturism "Matiz", pe Calea Galaţi, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. "În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,54 mg/l, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie şi i s-a întocmit dosar penal", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În aceeaşi zi, la ora 19.50, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic pe Mihăiţă M. (25 de ani), din municipiul Brăila, care conducea autoturismul "Citroen", pe strada Olteniei, fără să fie posesor al permisului de conducere. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal, conform Codului penal.
În noaptea de 28 februarie spre 1 martie, la ora 02.30, poliţişti din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Brăila au oprit în trafic un autoturism "Ford Fiesta" care circula pe DN 22, în localitatea Scorţaru Vechi. La volan a fost identificat Florian T. (39 de ani), din municipiul Brăila, despre care s-a stabilit că nu deţine permis de conducere. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal.
Zilele de 27 şi 28 februarie au fost nefaste pentru cei care s-au urcat la volan şi au condus după propriile legi. Lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere. Poliţiştii au constatat 162 de contravenţii, pentru care au dat amenzi în valoare totală de 47.976 de lei. Zece şoferi au rămas fără permis de conducere.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro