Insula prea Mare a Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Insula prea Mare a Brăilei

Este ciudat, enervant, revoltător şi hilar în acelaşi timp, cu atât mai mult cu cât Ministerul Agriculturii este în portofoliul social-democraţilor. Dacă ar fi fost vorba despre un ministru de la PD-L, ar fi fost de înţeles. Dar aşa? Cu atât mai mult cu cât la Brăila PSD deţine puterea totală: are şi Primăria, şi Consiliul Judeţean, şi Prefectura. În acest context, ar fi mult mai logic să existe o colaborare totală între "Centru" şi filiala locală a partidului. Ca să nu mai vorbim despre faptul că Brăila a fost, aproape mereu, un fief important al social-democraţilor, cu excepţia Cibu, din 2004-2008, judeţul nostru fiind dominat de PSD - de unde şi titulatura de "judeţ roşu". Cu toate acestea, colaborarea dintre liderii locali şi cei de la Bucureşti nu pare deloc una ideală. Aşa se face că şefii PSD Brăila au aflat de pe internet de intenţia Ministerului Agriculturii în ceea ce priveşte Insula Mare. Culmea, nici nu este pentru prima dată când o decizie de foarte mare importanţă se ia fără consultarea pesediştilor brăileni. Acum vreo 8 ani, PSD Brăila afla din presă că un teren de 1.000 de hectare, din teritoriul judeţului, fusese deja transferat către Galaţi. Şi atunci, ca şi acum, decizia fusese luată la Bucureşti de PSD, tot în contextul în care Brăila era dominată de social-democraţi. Este de înţeles frustrarea liderilor locali ai PSD, din nou "săriţi" de şefii lor de la Centru, care şi-au găsit imediat şi scuze: a fost o lipsă de comunicare. De fapt, pare mai mult de atât: o lipsă de interes a Centrului faţă de Brăila ori, şi mai grav, o nepăsare faţă de opinia liderilor PSD Brăila. Este adevărat că ordonanţa privind desfiinţarea ADS şi transferul insulei nu s-a mai aprobat, dar asta ca urmare a grevei angajaţilor Agenţiei, nu datorită vreunei intervenţii ferme din partea PSD Brăila.

Mai există însă o variantă, care poate fi luată în discuţie: ca lucrurile să se fi tranşat deja la Centru, chiar cu ştiinţa liderilor locali, cărora li s-a impus să accepte această variantă de transfer a IMB şi cărora li s-a dat acceptul să dea vina pe lipsa de comunicare de la Centru. S-o facă pe "niznaiu" şi pe revoltaţii în faţa electoratului propriu, să arunce vina pe cei de la Bucureşti, dar să ia situaţia IMB ca atare şi să-şi vadă în continuare de treabă, pentru că Insula Mare nu e de nasul lor provincial.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro