Mai mult curios decât emoţionat, făcându-mi curaj pentru o nouă experienţă: un alt spaţiu (şcolar) - sala de clasă, băncile, tabla, creta (pe care o port pe haine şi astăzi); colegi noi (deveniţi, în ani, prieteni dragi, unii de neuitat, alţii regretaţi, cu durere în suflet); profesori necunoscuţi, neaşteptaţi, dar, consideraţi celebri în oraş... Curtea şcolii, generoasă pentru un fotbal sau un baschet, incluzând, chiar, un colţ privilegiat pentru o ţigară (căci orice interdicţie naşte o dorinţă ascunsă).
Diriginte - domnul Luciliu Zaharia - profesor de educaţie fizică şi sport, un suflet mare, generos, prietenos, a ştiut să ne unească în jurul său; am devenit colegi de cancelarie, am refăcut un fotbal "ca în liceu", am alăturat matematica şi întrunirile de echipă în competiţii ingenioase, de pildă cu liceul "Vasile Alecsandri" din Galaţi sau cu "Unirea" Focşani. Un nume pe care memoria refuză să-l piardă.
Matematica - domnul Gheorghe Roşioru - exemplar pentru mine - spirit riguros, ordonat, disciplinat (mai ales, pentru veselul din mine); lecţii pline de naturaleţe, pline de vorbe de duh "matematica iese cu zamă de creion şi miros de creier încins"; desăvârşite prin profesionalism şi echilibru, convingător, sigur de sine, motivându-ne, pentru performanţă - pe mine, pe alţi colegi; am ales matematica şi eu şi frate-meu, ca domeniu de studiu universitar, am completat cu informatica (neexplorată suficient în acei ani), mulţumită domniei sale, am devenit profesor (inevitabil, elevii cei mai rebeli fac carieră didactică), ne-am reîntâlnit în cancelarie, m-a dojenit adesea, cu dragoste, dar şi cu mândria de a-i fi rămas continuator.
Limba şi literatura română - domnul profesor Marcel Ganea, ale cărui discursuri îmi vin, şi astăzi, în minte; de altfel, mi-a învăţat, apoi, fetele, Ileana şi Ioana, prin intermediul cărora mi-am corectat, permanent, discursul spus sau scris. Destin intelectual de interferenţă cu mine, şi în aceste zile, când continuăm să fim colegi la mai multe clase de predare. Vom fi, sper, inclusiv la a V-a, unde îşi va aduce nepotul, anul viitor, pe băiatul lui Sorin (fiul cel mare), o dovadă că performanţa se poate face şi prin urmaşi.
Chimia - doamna Maria Danciu - în primul rând, directoare; iarăşi, am fost colegi de cancelarie - de la elevul neascultător, indisciplinat, sancţionat, (de direcţiune) pentru a fi jucat fotbal pe acoperişul şcolii (alături de colegi dragi), şi tuns zero.
De asemenea, domnul profesor de istorie, Mircea Nicolae Stratan, emoţionant prin discurs, cu o retorică aparte; după 90, director, din partea căruia am beneficiat de întreaga colegialitate şi de sprijinul deplin (în ciuda numeroaselor polemici.... cordiale şi constructive). Fizica - am studiat cu domnul profesor Aristică Albici - spirit nobil, de o eleganţă neobişnuită. Limba engleză - doamna Rodica Jipa - femeie frumoasă, tânară, de o fină ironie, cu o autoritate subtilă asupra noastră ("Iulică e băiat deştept"), considerându-ne "smart guyz (and girls)", am colaborat ani în aceeaşi cancelarie interesantă, de la "Bălcescu". Limba rusă, o enigmă pentru mine, cu doamna Maria Rădulescu.
Am îndrăgit noi, elevii acelor ani, nu numai pe inginerii deveniţi profesori la mecanică, utilaj sau desen tehnic (Florin şi Carmen Mărgineanu, Ecaterina Ivănescu) dar, mai cu seamă, pe maiştrii de atelier, căci făceam "practica productivă", ne specializam (chipurile) ca lăcătuş mecanic, strungar, sudor, electrician... (Ciucă, Rusescu, Haidarli, Oancea, Priceputu, Todie). După cum "muncile agricole", cu denumiri ingenioase pentru noi - "copilit castraveti, depănuşat porumb, decapat ardei, sortat ceapă, cules de struguri, rectificat cartofi" - erau cel mai bun pretext de socializare, de prietenie, de cunoaştere a unora cu ceilalţi (mai eficient ca Facebook-ul, echivalentul primei excursii din şcolile moderne de acum), şi n-aş exclude, cel puţin în cazul unora, primele iubiri... (unii s-au şi căsătorit, au devenit cupluri serioase).
Totul se transforma într-o adevărată aventură, cu mijloace de transport inedite - furgonul, belorina, chiar cu trenul "foamei" sau cu vaporul la Măraşu, purtând celebrele genti de PTAP, conţinând inevitabilul meniu local "bulionul pe pâine" (având colegi mai teribili decât noi, care au obţinut "carnet de brigadier" pe şantierele tineretului, după cum toţi purtam uniforma şi chiar trăgeam cu arma - pistol - mitralieră. O istorie vie, hazlie la care nu lipseau adevăratele privilegii - jocurile ("Câte ouă are gâsca?"), taberele (de studiu, de premilitară, de creaţie) - o atmosferă tonică, optimistă, unde ne-am desăvârşit formarea atât individuală, cât şi de grup, fără să resimţim vreo apăsare sau vreo oprelişte.
Pentru mine, concursurile de matematică sau olimpiadele, competiţiile sportive sau muncile agricole (memorabile rămân celebrele "bătăi cu rosii"), şantierele tineretului, petrecerile de majorat, sancţiunile disciplinare - tuns zero sau primele iubiri (de liceu) au făcut, din mine, omul de astăzi, profesorul de matematică perseverent, tatăl împlinit, dublat de satisfacţia bunicului (micuţul David, de numai 2 ani, e, pentru moment, mândria mea supremă, poate, cândva, cine ştie, vreodată, şi el elev la "Bălcescu").
Colegii de altă dată sau elevii de acum (Florin Bratu, Vladimir Vădeanu, Iulian Radu, Eliza Bulimar, Cristina Ciocan, Andrei Radu, Radu Constantinescu, Viorel Stănescu) îmi revin în minte, cu o fervoare teribilă, dovadă a faptului că "Bălcescu" e o şcoală adevarată: autentică, prin diversitatea de profesii sau de domenii, în care absolvenţii săi fac faţă, cu succes. Apreciez susţinerea părinţilor, a autorităţilor locale sau a celei naţionale, prin modul în care se investesc nu numai energiile, ci şi banii - cu certitudine, bine cheltuiţi.
În acest context, mă raportez la elevi şi la profesori, nu numai din ipostaza unui educator devotat, cu dragoste de carte, dar, mai ales, de copii (probabil, moştenesc altruismul părinţilor, cu meserii destinate grijii faţă de om), cărora să le pot satisface aşteptările, în toate planurile. Ca inspector şcolar general, acord deosebită atenţie evoluţiei intelectuale, fizice, morale şi sociale a noilor generaţii; dezvoltării personalităţii lor, pentru un viitor strălucit şi plin de realizări. Pe lângă mijloace de învăţământ, trebuie să le asigurăm condiţiile unei vieţi bune, prospere, de excelenţi cetateni. Nu contează numai elitele, rezultatele de 100% la examenele naţionale, ci e importantă şansa tuturor de a avea o viaţă frumoasă, liberă, prosperă, motivată; cu energie şi cu pasiune de a fi fost, cu toţi, tributari aceluiaşi spirit, al liceului drag, care ne-a marcat formarea personală şi profesională, "Nicolae Bălcescu". Ne-a impus o viziune, a creat un mod de viaţă, continuu de 150 de ani, până astăzi.
Sunt sigur că spiritul "Bălcescu" va dăinui, va supravieţui în timp, entuziast! Eu îl voi continua prin rolul de bunic a doi copii frumoşi şi bine-făcuţi, David şi Elena, ai celor două fete, Ioana şi Ileana şi vorba Marei (eroina lui Slavici), "copii ca ai mei, de fapt, ca ai noştri, nu are nimeni... în lume". În fond, sunt fericit să pun un număr generos la aventura transformată în poveste, poate chiar în legendă, dacă nu chiar în mit, a unui liceu, cunoscut prin copiii lui, pretutindeni, pe mapamond.
