Nu înţeleg, de exemplu, cum în unele cazuri judecarea unui individ se poate prelungi cu anii, iar în cazul altora se rezolvă în câteva luni, în speţe similare, de ce unii pot fi arestaţi, iar alţii nu, fix pentru aceleaşi fapte, de ce unii scapă de puşcărie, deşi nici măcar ei nu se aşteptau la aşa ceva sau cum se face că în unele dosare se dau soluţii atât de diferite de la o instanţă la alta.
Înţeleg că poliţiştii, procurorii, judecătorii şi avocaţii - adică toţi cei care fac parte din mecanismul justiţiei -, sunt şi ei oameni. Fiecare are propria viziune, propria interpretare, propriul grad de profesionalism sau de înţelegere ori propriile limite.
O condamnare în a doua instanţă, de 18 ani, faţă de o pedeapsă de 4 ani obţinută într-o primă instanţă, pentru aceeaşi faptă în sine, cum s-a întâmplat în cazul gardianului de la fostul magazin Diana, reprezintă o discrepanţă uriaşă. Pentru noi, opinia publică, şi pentru rudele victimei, pedeapsa de 18 ani pentru uciderea unui om pare corectă. Pentru cel condamnat şi pentru apropiaţii săi pare revoltătoare. Depinde de care parte a gratiilor te afli.
O diferenţă de 14 ani între două sentinţe date în acelaşi caz sare în ochi, zgârie la urechi şi naşte întrebări fireşti. Ce a stat la baza primei sentinţe? Dar în cazul celei de-a doua? Avocaţii, legea, interpretarea acesteia sau, pur şi simplu, unii judecători au fost mai îngăduitori faţă de ceilalţi?
Dar, ca să vezi, nu este o sentinţă definitivă, existând şi a treia cale de atac a sentinţei!
Acum, numai în pielea unui judecător din cel de-al treilea complet n-ai vrea să fii: să dai dreptate colegilor de la Brăila, din prima instanţă, care au văzut lovituri cauzatoare de moarte sau celor de la Galaţi, care au considerat că a fost vorba de omor calificat?
Sau, pur şi simplu, să ţii cont de propria părere şi analiză, să nu te intereseze ce au gândit predecesorii în legătură cu acest caz şi să dai o sentinţă neinfluenţată de deciziile anterioare?
Oricum ar fi, o instanţă iese şifonată din toată treaba asta. Doar dacă nu cumva al treilea complet nu va da o sentinţă "de mijloc" faţă de instanţele anterioare, pentru a mai atenua discrepanţele. Ar fi, poate, mai simplu nici să nu mai existe o judecată, iar pedeapsa finală să fie media dată de primele două instanţe, adică 11 ani. Iar aşa ar trebui să se procedeze nu numai în acest caz, ci în toate procesele care au loc în sistemul de justiţie românesc. Asta pentru că dincolo de încadrări, de coduri de procedură, de iscusinţa avocaţilor ori încrâncenarea procurorilor, totul ţine de subiectivitatea judecătorilor. Ceva atât de specific uman, încât o medie aritmetică ar părea dreptatea supremă.
