Bun. Eu chiar îl cred că e o situaţie critică, care nu poate fi rezolvată decât printr-o decizie şoc. Dar eu sunt o oarecare, case sau alte bunuri revendicate nu am, iar de lucrul cel mai de preţ pentru părinţii mei, pământul şi animalele, şi-au bătut deja joc, aşa cum au vrut, potenţii vremii, la Legea 18. Aş spune că, personal, subiectul mă lasă rece. Dar TU, cel care de peste 20 de ani baţi drumul tribunalelor, ai adunat teancuri de dosare care să-ţi dovedească dreptul de proprietate, care ţi-ai cheltuit banii şi ţi-ai şubrezit sănătatea în speranţa că îţi vei recăpăta un drept câştigat prin lege, TU, care ai stat zile şi ore în şir pe la tot felul de uşi, umilit, minţit, înşelat, TU poţi să accepţi această decizie!? Eu, ca ziarist, pot să o înghit aşa, pe nemestecate!? Evident că nu. Mai ales că aici nu e vorba de a "repara o nedreptate cu o altă nedreptate", aşa cum spune premierul, ci de a acoperi 22 de ani de fărădelegi, tunuri, greşeli ireparabile, incompetenţă, corupţie şi nedreptăţi greu de imaginat.
Mie mi-e clar, dincolo de PIB, CEDO, sume colosale (din punctul meu de vedere şi acestea discutabile, dacă ne gândim la megascandalul evaluatorilor ANRP!), cine a "TREBUIT" să primească ceva a avut la dispoziţie nu mai puţin de 10 acte normative haotice, alambicate, generatoare de abuzuri şi 22 de ani de brambureli, în care să-şi întregească, reîntregească şi răsîntregească "proprietatea". Stau mărturie pentru asta, cel puţin în ceea ce priveşte judeţul Brăila, zecile de articole publicate de noi deja, despre casele din centrul vechi, despre Piaţa Concordia, Afacerea Stejaru, scandalul Vărsătura, ţeapa de la "Trei Movile", iar lista ar putea continua. Abuzuri, ilegalităţi, nedreptăţi, "erori" impardonabile ale autorităţilor locale, pentru care nimeni nu a dat socoteală în toţi aceşti 22 de ani. Ani în care, însă, mulţi dintre adevăraţii proprietari, "de drept" cum îi numeşte chiar legea, au fost obligaţi să-şi caute dreptatea prin tribunale. Unii au acceptat, sătui şi scârbiţi de ce se întâmplă, soluţii de compromis, alţii mai luptă încă. Numai că, din păcate, dacă propunerea actualului Guvern va avea finalitate, toată zbaterea asta a lor a fost în zadar. Nu ştiu ce vor face mai departe, probabil acum nici ei nu ştiu. Dar toate discuţiile acestea mi-au reamintit un răspuns - hilar dacă n-ar fi fost de tot plânsul -, pe care mi l-a dat un primar atunci când l-am întrebat cum de n-a reuşit să restituie unor moştenitori nici măcar un metru pătrat de pământ, în natură, dintr-o moşie de câteva sute de hectare. Replica, absolut uluitoare: "Ce să le fac, dacă la ei s-a terminat pământul!?".
La ei s-a terminat pământul
Argumentele lui sunt extrem de solide: dacă nu se adoptă măsura aceasta, peste trei luni statul va trebui să plătească 70 miliarde lei (16 miliarde de euro), adică 12 procente din PIB, către revendicatorii din cele 2.500 de dosare ce au primit sentinţă favorabilă la CEDO. Şi asta nu e tot. Pe seama precedentului creat, în următoarea perioadă, pe acelaşi sistem, trebuie finalizate alte circa 167.500 de dosare aflate încă în lucru. Mi-e teamă să iau calculatorul şi să aflu despre ce sumă ar fi vorba. "Această plafonare, însă, ar da o şansă tuturor celor care au speranţa că vor fi despăgubiţi", insistă în explicaţii şeful Guvernului.
