Pedepsele ar trebui şi mai dure, se cheltuiesc foarte mulţi bani cu aceşti delicvenţi. Lumea afară trăieşte în condiţii şi mai mizere şi munceşte pe 500-600 de lei. Ar trebui o masă pe zi nu 3, şi dormiţi pe scânduri, nu pe saltele". Acestea sunt doar câteva din comentariile postate ieri pe
www.obiectivbr.ro la
articolul în care prezentam nemulţumirile deţinuţilor din Penitenciarul Brăila. În fapt, 250 de puşcăriaşi au semnat o petiţie în care prezentau abuzurile la care sunt supuşi în instituţia brăileană şi condiţiile insalubre din puşcărie. Întâmplător sau nu, după expedierea petiţiei şi primele apariţii în mass-media, iniţiatorii protestului au fost mutaţi din penitenciar într-o mişcare ce poate părea o încercare de muşamalizare a neregulilor din instituţie şi de intimidare a prizonierilor nemulţumiţi. Dincolo de adevărul sau neadevărul existent în petiţia puşcăriaşilor, comentariile cu care am început acest text arată cât de pregătiţi suntem pentru o abordare modernă a complexei probleme a persoanelor aflate în detenţie şi cât de toleranţi suntem cu abuzurile, dacă cei care le cad victime sunt persoane stigmatizate într-un fel sau altul. Intrând în malaxorul generalizării, un hoţ de găini merită, aşa cum arăta unul dintre comentatorii noştri, "o bucată de pâine, o cană de apă, paie pe jos" ori, şi mai rău, "la Aiud sau Doftana, să-i treacă apa pe sub patul din metal". Nu e de mirare: la Brăila, vă amintiţi, un hoţ de parfumuri a primit, fără proces, pedeapsa capitală de la paznicii supermarketului Diana şi probabil că nu puţini au fost cei ce şi-au spus că "a meritat-o".
Dacă nu înţelegem că este în folosul comunităţii ca puşcăriile să-şi asume rolul de reeducare şi reintegrare şi că, în democraţie, drepturile omului nu sunt negociabile, măcar să privim cu mai multă atenţie faptul că, an de an, statul român este obligat, pe bună dreptate, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului să plătească bani grei din cauza condiţiilor umilitoare de detenţie din penitenciare şi a abuzurilor de tot felul la care sunt supuşi deţinuţii la noi în ţară. Iar statul român plăteşte aceşti bani - te-ai prins - din buzunarul tău.